Piața imobiliară din Cluj-Napoca pare să nu aibă limite. Un recent anunț a stârnit controverse: un apartament de o cameră, situat la demisol, cu o suprafață de 30 mp, este scos la închiriere pentru 500 de euro lunar. Proprietarul justifică prețul prin poziția „ultracentrală” a imobilului.
Pe de altă parte, o comparație rapidă relevă că în Cluj se pot găsi apartamente cu două camere în zone precum Mănăștur, Gheorgheni, Mărăști sau Grigorescu la același preț de 500 de euro lunar. Spre deosebire de apartamentul demisol, aceste apartamente beneficiază de lumină naturală.
„Apartament cu o cameră ULTRACENTRAL modern și complet utilat ( str.Emil Isac colț cu V. Fulicea). Chirie: 500 euro.
Disponibil: imediat
– proaspăt renovat
– bine compartimentat
– mobilat și utilat modern
– centrala termică proprie
– direct de la proprietar
– cheltuieli de întreținere mici
– curte interioară
În apropiere sunt supermarketuri( vis-a-vis), restaurante( vis-a-vis), stație de bus(1 min), parcul central (3 min), lângă facultății (Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu ( vis-a-vis), UTCN), lângă Colegiul Național George Barițiu,
SUPRAFAȚĂ: 30 m2
DOTĂRI: masina de spalat haine, plita electrica, frigider, bucataria utilata, pat matrimonial cu saltea memory, birou, canapea, dulap, baie cu cabină de duș, ușă metalică la intrare, centrala termică proprie, geamuri termopan”, se arată în anunțul imobiliar.