Dan Petrescu revine la CFR Cluj mai devreme decât se aștepta. Cum vrea să revoluționeze lotul

Updated on aprilie 29, 2024 Dan Petrescu revine la CFR Cluj mai devreme decât se aștepta. Cum vrea să revoluționeze lotul 1

Dan Petrescu, în vârstă de 56 de ani, își va începe de luni atribuțiile oficiale la CFR Cluj. Antrenorul a semnat deja cu CFR Cluj, dar contractul său este valabil doar din vară, deoarece și-a dorit o pauză după ce a plecat de la Jeonbuk.

Totuși, Dan Petrescu s-a răzgândit și a decis să nu mai aștepte până la finalul sezonului și să înceapă de acum să conducă echipa. Potrivit unui anunț făcut de Ioan Varga, patronul lui CFR Cluj, într-un dialog cu reporterul Digi Sport, Bogdan Pop, Dan Petrescu va conduce antrenamentele echipei începând de luni.

De mâine (n.r. azi), Petrescu va reveni la echipă”, a declarat Neluţu Varga,

Dan Petrescu va fi cel care va pregăti meciurile, cele trei rămase din acest sezon, dar nu va sta pe banca tehnică a lui CFR Cluj, pentru că angajamentul semnat este valabil începând cu 1 iulie. În ultimele trei etape, când va lupta pentru calificarea în preliminariile cupelor europene, CFR Cluj are meciuri cu Rapid, FCSB și Farul, iar pe bancă vor fi tot Francisc Dican și Ovidiu Hoban.

Mario Camora: ”Dan Petrescu a semnat. Sperăm să luăm titlul la anul!”
Mario Camora (37 de ani) a anunțat că Dan Petrescu (56 de ani) a semnat cu CFR Cluj și este așteptat să se alăture echipei în curând. Fundașul speră ca „Bursucul” să aducă un nou titlu în Transilvania, după două sezoane în care campionatul a revenit celor de la Farul Constanța și FCSB, noua campioană.

”Am fost îngrijorați. Am avut multe șanse. S-au apărat foarte bine. Au fost niște gladiatori adevărați. Am dat gol la ultima fază. Obiectivul era să câștigăm și să urcăm pe locul doi. Ei s-au ajutat unul pe altul. Ei, pe final, puteau să și înscrie. Dar, e o victorie meritată pentru noi. Trebuie să ne dea încredere. La Craiova nu eram favoriți, dar am câștigat. La Rapid la fel.

Ce știu este că Dan Petrescu a semnat. Sperăm să ne luptăm pentru titlu la anul. Obiectivul de anul acesta este să terminăm pe locul doi. Pentru noi, care suntem de mult timp aici, locul doi e complicat. Unicul eșec a fost Cupa României. Am avut o șansă mare.”, a declarat Mario Camora, citat de digisport.ro.

”Lista neagră” a lui Dan Petrescu la CFR Cluj
Dan Petrescu a primit mână liberă din partea patronului Neluțu Varga să decidă cine va pleca de la CFR Cluj, dar și ce fotbaliști de valoare vor fi aduși în loc. Dan Petrescu nu a stat degeaba în ultima perioadă. Și-a făcut deja o „listă de cumpărături” pentru la vară, pe care i-a înaintat-o patronului.

Iar acesta va trebui să facă un efort financiar consistent. Pentru că jucătorii doriți de Dan Petrescu la CFR Cluj, și cu care e convins că nu-i mai poate sta nimeni în cale în România, costă nu mai puțin de 8 milioane de euro! Aceasta e suma pe care Neluțu Varga o va scoate din buzunar în pauza competițională pentru ca echipa pe care o patronează să domine din nou cu autoritate fotbalul românesc, așa cum a mai făcut-o sub comanda tehnicianului Dan Petrescu, scrie fanatik.ro.

Dan Petrescu a început o evaluare a lotului actual, pentru a vedea ce jucători nu mai intră în planurile sale începând din sezonul viitor. Și a găsit deja 8 nume de care se va despărți.

Primii fotbaliști la care se va renunța sunt vedetele Panagiotis Tachtsidis și Omar El Kaddouri. Doi jucători cu un CV impresionant, cu salarii peste media campionatului românesc, dar care la CFR Cluj au dezamăgit crunt.

Urmează apoi internaționalul român Cristi Manea, aflat la final de contract, și cu care nu s-a ajuns la o înțelegere de prelungire. Din linia de fund, lui i se adaugă fundașul dreapta croat Petar Mamic, fundașul stânga kosovar Ricu Zejnullahu și fundașul central croat Anton Kresic.

Lista se încheie cu cei doi portari de rezervă, Otto Hindrich și Cristi Bălgrădean. Primul ar putea fi împrumutat la o altă formație din SuperLiga, una dintre cele interesate fiind UTA, în timp ce al doilea se află la final de contract și nu i se va propune o prelungire.

error: Content is protected !!