Avram Gal se retrage de la Transilvania Steakhouse și anunță un nou proiect culinar „unic și inovativ”

Updated on aprilie 20, 2024 Avram Gal se retrage de la Transilvania Steakhouse și anunță un nou proiect culinar „unic și inovativ” 1

Avram Gal a anunțat că se retrage din proiectul Transilvania Steakhouse, după ce anul trecut spunea că vrea să cumpere restaurantul. Omul de afaceri a făcut anunțul pe Facebook și spune că va lansa un nou proiect.

„Dragi prieteni, cu stimă și nostalgie vă anunț că m-am retras total din proiectul Transilvania Steakhouse!

Am decis să mă implic într-un alt proiect gastronomic, complet nou, personal, un brand nou-nouț, pe care am de gând să-l multiplic apoi la nivel național. Conceptul meu privind acest nou proiect gastronomic constă inițial în lansarea unui restaurant cu specific în gătirea și prepararea pastelor.

Acest concept unic și inovativ are următoarele particularități, care-i vor creiona o identitate și o originalitate aparte: ne dorim să promovăm doar produse „homemade” , gătite la noi în restaurant, inclusiv producerea pastelor de la 0.

O altă particularitate este aceea că vom colabora doar cu producători locali, achiziționând de la aceștia materia primă și produse de calitate obținute în gospodăriile sau fermele acestora.

Vom crea astfel premisele unei dezvoltări economice pe orizontală, utilizând și conceptele promovate de Uniunea Europeană „from farm, to fork” sau “consumați produse din proximitate”.

Cu această viziune nouă și complexă, vom crea un brand nou-nouț, care va pune accent pe calitatea materiei prime înainte de toate, pe verificarea și siguranța alimentelor, pe crearea unor conexiuni și legături cu fermierii din zonă ajutându-i și sprijinind-i să-și valorifice propriile produse, fiindu-le astfel apreciată și recompensată valoarea muncii lor.

Deocamdată vă doresc “O zi minunată!” și promit să revin cu detalii cât de curând!”

Avram Gal a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare
Avram Gal a fost condamnat anul trectut la cinci ani de închisoare cu executare, sub acuzația de trafic de influență. Sentința nu este una definitivă!

Afaceristul care devenise viral pe TikTok este și președinte PSD Câmpia Turzii, iar în trecut a fost condamnat într-un dosar în care era acuzat că, pe vremea când era parlamentar, a promis unui om de afaceri că o companie de stat va achiziţiona echipamente de protecţie împotriva COVID-19 de la firma acestuia, în schimbul sumei de aproximativ 400.000 de lei.

Potrivit sursei citate, Avram Gal ar fi cheltuit banii prin intermediul unei firme și a unei fundații, însă apoi i-a cheltuit în scopuri personale, inclusiv achiziționarea unor mașini de lux.

„În perioada 16-23 martie 2020, inculpatul Gal Avram Marius ar fi pretins bani (aproximativ 600.000 lei) de la reprezentantul unei firme private, lăsându-l să creadă că ar avea influență asupra funcționarilor unei companii naționale, iar în schimbul banilor ar putea să îi determine să își exercite atribuțiile de serviciu astfel încât compania de stat să cumpere, în baza unui contract, echipamente de protecție împotriva COVID, de la firma respectivă. Din banii pretinși, reprezentând o treime din profitul pe care o firma urma să îl obțină de pe urma derulării contractului privind echipamentele de protecție, în perioada 14 aprilie 2020 – sfârșitul lunii mai 2020, inculpatul ar fi primit de la reprezentantul societății comerciale suma de 371.000 lei (printr-o firmă de publicitate și o fundație care îi aparținea, dar și în numerar) și bunuri în valoare de 69.940 lei”, se arată în referatul procurorilor.

error: Content is protected !!