(Video) Stațiunea preferată de mulți clujeni, perfectă pentru o vacanță de mai. Tariful pentru o zi întreagă este de 60 de lei

Updated on aprilie 18, 2024  

(Video) Stațiunea preferată de mulți clujeni, perfectă pentru o vacanță de mai. Tariful pentru o zi întreagă este de 60 de lei 1

Băile Sărate Ocna Mureș și-au deschis porțile, anul trecut, fiind cea mai nouă și cea mai modernă investiție publică în domeniul balnear din România, lucrările fiind în valoare de 8 milioane de euro. Baza de tratament are o suprafață totală de 6.400 de metri pătrați și cuprinde facilități precum trei bazine interioare și trei exterioare cu apă sărată și dulce, zonă de fitness, recuperare medicală cu un vârf de până la 700 de proceduri pe zi, vara, respectiv 400 în perioada de iarnă.

În șapte luni și jumătate un număr de 246.335 de persoane au trecut pragul băilor, plătitori de bilete, plus copiii sub 7 ani care au intrat gratuit. Asta înseamnă o medie de 1.000 vizitatori pe zi. Încasările arată și ele bine, cifrându-se la peste 2 milioane de euro.

„Afluxul mare de turiști a adus după sine încasări frumoase, bani din care putem reinvesti în dotări care să ducă la un confort sporit turiștilor care trec pragul băilor, ceea ce am și făcut imediat și vom face și pe viitor. Vom extinde vestiarele la femei și bărbați, am achiziționat și instalat deja panouri solare pentru încălzire apă bazine, s-au mărit stocătoarele pentru apa caldă la dușuri”, a declarat Silviu Vințeler, primarul orașului, citat de Ocna Mureș Online.

Complexul balnear a fost construit din fonduri publice, banii fiind alocați de Consiliul Județean Alba și Local Ocna Mureș. Povestea a început în 2015, când Consiliul Județean Alba și Local Ocna Mureș au hotărât parteneriatul pentru investiție. În 2018 au început lucrările și la sfârșitul anului trecut au fost finalizate. La Ocna Mureș, acest brand de tratament cu sare datează încă din secolul 19. În perioada interbelică, Ocna Mureș era a treia stațiune din țară ca număr de turiști, după Băile Herculane și Slănic-Moldova. În 1936 a primit statutul de stațiune balneară.

Complexul beneficiază de cabinete medicale şi de vestiare pentru medici şi asistente. Pentru cei care merg la tratament există şi cameră cu băi galvanice, împachetări cu parafină şi cu nămol. Autoritățile locale intenționează să extindă investiția și să construiască și un aquaparc, informează click.ro.

 

Bolile pe care pacienții le pot trata la complexul balnear din Ocna Mureş sunt afecțiunile reumatismale degenerative, articulare şi inflamatorii, afecțiuni neurologice periferice, ginecologice și posttraumatice. Autoritățile speră ca Băile să revitalizeze orașul cu o populație de 12.480 de locuitori, lipsit de investiții importante.

Tarife Băile Sărate Ocna Mureş
Au fost stabilite tarifele pentru serviciile oferite de baza de tratament. Astfel, un bilet pentru o zi pentru un adult costă 60 de lei, de luni până vineri, respectiv 70 de lei pentru zilele de sâmbătă și duminică. Copiii cu vârsta între 7 și 14 ani vor plăti 35 de lei/zi, iar cei mai mici de 7 ani vor avea intrarea gratuită.

Există și tarife pentru un interval de 1-4 ore, respectiv 45 de lei pentru adulți și 25 de lei pentru copii. Depășirea celor 4 ore se va taxa suplimentar, astfel: primele 20 de minute – 3 lei, peste 20 de minute, câte 10 lei la fiecare 30 de minute.

Tarifele pentru serviciile medicale sunt cuprinse între 5 lei și 200 de lei. Cel mai ieftin costă luarea tensiunii arteriale, iar cele mai scumpe sunt consultul inițial medical primar și ecografiile.

Un EKG este taxat cu 10 lei, iar un referat medical va costa 100 de lei. Ședințele de kinetoterapie costă 50 de lei și au o durată de 20-30 de minute. De asemenea, serviciul de ‘kinesio taping’ este taxat cu 30 de lei.

Societatea are un contract și cu Casa de Pensii și probabil și cu Casa de Asigurări de Sănătate, ceea ce va permite și derularea de proceduri gratuite de tratament.

Băile Sărate din Ocna Mureș s-au deschis la sfârșitul secolului XIX. În 1936, la Ocna Mureş s-a înfiinţat Oficiul local de cură şi turism, care a funcţionat până în 1948, când a fost desfiinţat de comunişti. În staţiune funcţionau, în 1941 două hoteluri de categoria I şi trei hanuri de categoria a II-a.  Momentul de glorie a fost atins în anii 1980, când mii de oameni din toată ţara veneau să-şi trateze afceţiunile reumatice.

Datele statistice arată că în anii 1980, ajungeau aici, în fiecare an, între 7.500-8.000 de oameni. Vechile băi s-au închis la sfârșitul anilor ’90, iar clădirea veche de peste 70 de ani a fost demolată în 2010.

error: Content is protected !!