Nor de praf saharian peste Cluj. „Ploile murdare” vor aduce depuneri de praf

Updated on martie 28, 2024 Nor de praf saharian peste Cluj. „Ploile murdare” vor aduce depuneri de praf 1

O masă de aer cu particule de praf saharian acoperă România, până joi seară, la ora 22.00. Depunerile de praf vor putea fi observate în special în zonele şi intervalele cu ploaie.

”În perioada 27 martie, ora 12 – 28 martie, ora 22, circulaţia aerului se va menţine predominant sud-vestică şi va favoriza pătrunderea unei masei de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană deasupra României, concentraţii mai mari urmând a se înregistra în regiunile sud-vestice, sudice şi estice”, anunţă, miercuri, ANM, într-un comunicat de presă, potrivit digi24.ro.

Potrivit sursei citate, în noaptea de joi spre vineri, masa de aer încărcată cu particule de praf va depăşi terirtoriul României şi se va regăsi deasupra Mării Negre şi Ucrainei. Meteorologii precizează că ploile se vor semnala în special în vestul, sud-vestul, centrul şi nordul teritoriului. ”Depunerile de praf vor putea fi observate în special în zonele şi intervalele cu ploaie”, a transmis ANM.

Meterologii anunţă vânt puternic şi ploi, în cea mai mare parte a teritoriului ţării, până vineri seară, fiind emise şi două avertizări cod galben. În zonele montane, rafalele vor depăşi 90 de kilometri la oră.

error: Content is protected !!