Cristi Balaj: “N-am avut curaj să merg la Neluțu Varga”. CFR pierde cu Craiova și titlul pare tot mai departe

Updated on martie 17, 2024 Cristi Balaj: “N-am avut curaj să merg la Neluțu Varga”. CFR pierde cu Craiova și titlul pare tot mai departe 1

CFR Cluj a suferit o înfrângere în fața Universității Craiova, cu scorul de 1-2, ceea ce a dus la coborârea lor pe locul patru în clasamentul campionatului. Dacă FCSB va câștiga meciul contra Sepsi OSK, clujenii vor termina runda cu un deficit de opt puncte față de liderul FCSB, cu care se află și într-o poziție dezavantajoasă în caz de egalitate de puncte.

Cristi Balaj a discutat despre eșecul din meciul cu Universitatea Craiova, punând pierderea pe seama arbitrajului. El este de părere că CFR Cluj ar fi meritat un penalty la faultul lui Ivan asupra lui Mogoș, care a avut loc când scorul era de 0-2.

Președintele lui CFR Cluj spune că cel mai bun jucător de pe teren a fost Laurențiu Popescu portarul Universității Craiova. În același timp, acesta a spus că patronul echipei pe care o reprezintă, Neluțu Varga, a fost foarte nervos, după acest duel. “N-a fost gol la acea fază. Mingea trebuie să depăşească linia porţii cu întreaga circumferinţă. În minutul 62, Mogoş încearcă să alerge la minge, fuge pe lângă Ivan şi jucătorul craiovean, fără intenţia de a juca mingea, sare direct îl Mogoş cu scopul de a bloca deplasarea.

Acelaşi arbitru, la Galaţi, pentru mult mai puţin, acum două etape, a acordat o lovitură de pedeapsă împotriva noastră. Apărătorul, fără intenţie de a juca mingea, intră în contact cu Mogoş. Nu ştiu dacă am descris bine sau sunt alte opinii. Dar este vina noastră. Avem un arbitru care face asemenea greşeli majore în mod repetat, mai ales când e vorba de CFR Cluj… Lăsând la o parte că a iritat şi spectatorii.

Este cuvântul tău şi sunt de acord cu el. Matei Ilie a fost eliminat corect. Trebuie să înveţe ceva din acest cartonaş roşu. Se putea sfârşi mult mai rău şi e dureros când jucătorul echipei tale accidentează un adversar. Nu ştiu cum şi-a calculat pasul. Este vorba de vârstă şi lipsa de experienţă. Nu pot decât să îmi cer scuze. Sper că a şi vorbit cu jucătorul de la Craiova. Mă bucur că nu a fost vorba de o accidentare gravă.

Se putea termina mult mai rău. În rest, a fost o primă repriză cu cel mai mincinos rezultat din acest campionat. N-am mai văzut o echipă care să aibă atâtea ocazii şi să fie condusă. Nu întâmplător, cel mai bun jucător de pe teren a fost Popescu, merită felicitat. Nu am avut curajul să intru la Neluţu Varga. Eram şi eu supărat şi nervos, dezamăgit de evoluţiile unor jucători. Nu lovesc în jucători, dar am nişte dezamăgiri.

Eu ştiu cum reacţionez cum sunt supărat, cum reacţionează şi el. Nu este cel mai înţelept. Nu este un moment potrivit. Noi luăm meci cu meci, este greu. Vedeţi câte se întâmplă la acest campionat. Prea multe aşteptări nu am. Din nou, cel mai bun jucător de la Sepsi nu evoluează. Eu nu îmi explic. Funcţionează magia în fotbal, dar până la urmă sunt echipe care merită să fie în play-off.

Nu pot spune că cei de la Craiova au făcut un joc bun. Pot să îi felicit doar pentru rezultat, pentru meci mai puţin”, a spus Cristi Balaj.

error: Content is protected !!