Cum s-a produs accidentul grav din Cluj în urma căruia un bărbat a murit

Updated on februarie 13, 2024 Cum s-a produs accidentul grav din Cluj în urma căruia un bărbat a murit 1

Un accident mortal s-a produs, marți dimineață, pe DN1 – E60, în localitatea Dumbrava, județul Cluj, în care au fost implicate un camion și o autoutilitară au fost implicate. La fața locului au fost alocate două autospeciale cu modul de descarcerare și 2 ambulanțe SMURD.

„Pompierii din cadrul Detașamentelor 2 Cluj-Napoca și Huedin intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe DN1 E60, pe raza localității Dumbrava. Din primele date, în accident au fost implicate un autotren și o autoutilitară. În autoutilitară se află încarcerat un bărbat, inconștient. Echipajele lucrează pentru descarcerare.

Alte două persoane, conștiente și cooperante primesc îngrijiri medicale. La fața locului au fost alocate două autospeciale cu modul de descarcerare și 2 ambulanțe SMURD”, au transmis initial reprezentanții ISU Cluj.

Ulterior, aceștia au precizat: „Bărbatul a fost descarcerat, însă din păcate prezintă leziuni incompatibile cu viața”.

„La data de 13 februarie a.c., în jurul orei 08.50, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier înregistrat pe DN1 – E60, localitatea Dumbrava, între o autoutilitară și un ansamblu de vehicule (cap tractor+ semiremorcă).

Din primele verificări efectuate la fața locului polițiștii au constatat că șoferul ansamblului de vehicule, respectiv un bărbat, de 38 de ani, din județul Brăila, care circula pe direcția Bihor-Cluj, în condiții de carosabil umed ar fi pătruns pe sensul opus de mers, acroșând cu semiremorca autoutilitara condusă de bărbatul de 49 de ani din municipiul Cluj-Napoca.

Din nefericire, în urma evenimentului, a rezultat decesul bărbatului de 49 de ani și rănirea pasagerului din autoutilitară, respectiv un bărbat de 52 de ani. Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Cluj.

“Bărbatul a fost descarcerat, însă din păcate prezintă leziuni incompatibile cu viața. Totodată, în urma accidentului, un bărbat de aproximativ 50 de ani va fi transportat la spital”, au mai transmis polițiștii.

error: Content is protected !!