Updated on noiembrie 28, 2023 Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv vineri la 5 ani de închisoare şi dat în urmărire internaţională după ce a fugit din ţară, a fost depistat de poliţişti în Augsburg, Germania, anunță Hotnews.
”În seara de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării polițienești internaționale și a schimbului de date și informații, dintre Poliția Română și autoritățile din Germania, Ungaria, Austria și Italia, a fost localizat, depistat și reținut, de către polițiștii bavarezi și BKA, în Augsburg, un bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internațional.
Acesta a fost depistat de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română.
Instanța competentă a emis pe numele bărbatului un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Mulțumim partenerilor interni și externi, pentru sprijinul acordat în prinderea acestuia.
În continuare, se derulează activități procedurale specifice, pentru aducerea bărbatului în țară” transmite IGPR, conform Stirile Pro Tv.
Cătălin Cherecheş, condamnat la 5 ani de închisoare
Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Curtea de Apel Cluj a respins, vineri, apelul primarului şi a menţinut sentinţa dată în februarie 2022 de Tribunalul Cluj, fiind modificate doar câteva dispoziţii privind pedeapsa complementară, scrie Observator TV.
Din completul de la Curtea de Apel Cluj a făcut parte şi judecătoarea Georgiana Rodica Farcaş Hîngan, pe care soacra lui Cherecheş a încercat să o mituiască, pentru a obţine o condamnare mai uşoară sau chiar achitare. Cu o zi în urmă de aflarea sentinței, edilul a cerut strămutarea procesului de la Cluj la o altă instaţă competentă.
Cătălin Cherecheş este acuzat de luare de mită în formă cotinuată. Procurorii DNA au reuşit să-l prindă în flagrant în aprilie 2016, când a luat 70.000 de lei pentru o numire în cadrul clubului de fotbal orăşenesc. Patru luni mai târziu era plasat în arest la domiciliu, iar în decembrie a fost eliberat. Cherecheş se întoarce în Primăria Baia Mare pe 10 mai 2017.
În februarie 2022, primeşte sentinţa în primă instanţă 5 ani de închisoare cu executare. În urmă cu o lună, soacra edilului încearcă să-i obţină o pedeapsă mai blândă şi negociază o mită de 50.000 de euro cu mama judecătoarei din dosar.