Un grup de investitori străini vor să o transforme pe Universitatea Cluj într-o adevărată forță a României

Updated on noiembrie 13, 2023 Un grup de investitori străini se află în discuții cu conducătorii celor de la U Cluj, susțin sursele ProSport! Oamenii de afaceri plănuiesc să transforme formația ardeleană într-una din forțele Superligii.

Investitorii turci se pregătesc să intre într-un parteneriat cu Universitatea Cluj, iar printre cei implicați se numără și un fost vicepreședinte al lui Beșiktaș, pe numele său Serhan Cetinsaya, dar și un fost conducător al clubului Trabzonspor.

Un grup de investitori străini vor să o transforme pe Universitatea Cluj într-o adevărată forță a României 1

Turcii nu sunt, însă, interesați să cumpere clubul, fiind interesați doar de un parteneriat, realizat prin compania numită Artaș Holding. Discuțiile au fost purtate cu președintele „șepcilor roșii”, Radu Constantea, și s-au intensificat în ultimele zile, însă tratativele au început în urmă cu mai bine de o lună.

Afaceriștii interesați de U Cluj au fost prezenți chiar și la meciul de astăzi disputat de formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău, în compania celor de la Petrolul, iar în această seară vor reveni în Turcia. Aceștia au fost extrem de impresionați și de atmosfera de pe Cluj Arena.

Conform surselor ProSport, cei de la Artaș Holding urmează să asigure un buget cu mult peste nivelul Superligii, în încercarea de a transforma Universitatea Cluj într-una dintre marile forțe ale campionatului din România.

error: Content is protected !!