Cristi Balaj, despre bătaia de la juniorii U Cluj – CFR Cluj: „Un grup de huligani a intrat pe stadion. Au lovit și au fugit”

Updated on octombrie 18, 2023 Cristi Balaj, președintele clubului CFR Cluj, a făcut o serie de dezvăluiri, pentru iAM Sport, despre incidentele care au avut loc la duelul dintre cele două echipe.

Nu a fost o bătaie între parinți. Un grup de huligani a intrat pe stadion, nu știu cum, am avut oameni de ordine. S-au luat la bătaie cu cei care erau acolo. Au lovit și au fugit.

Cristi Balaj, despre bătaia de la juniorii U Cluj - CFR Cluj: „Un grup de huligani a intrat pe stadion. Au lovit și au fugit” 1

Nu știu cum au intrat, au stat ascunși, s-au strecurat. Erau de la U Cluj, dar părinții jucătorilor de la ambele echipe s-au comportat foarte bine. Nu e vina niciunui club pentru incident, poliția își va face treaba”, a spus Cristi Balaj.

Sâmbătă, 14 octombrie, în jurul orei 14:00, ultrașii celor de la U Cluj s-au dus peste fanii celor de la CFR Cluj și i-au luat la bătaie, în timpul unui meci pe care echipele U16 ale celor două cluburi l-au disputat în Liga Elitelor. A fost „măcel” în tribune: s-au dat pumni, picioare și s-au folosit gaze lacrimogene, iar întreg incidentul a fost surprins de camerele de filmat.

Autoritățile au fost sesizate rapid cu privire la scandalul care a izbucnit pe terenul de fotbal din Someșeni, iar patru echipaje de poliție s-au deplasat la fața locului pentru a-i calma și identifica pe scandalagii.

Momentan, poliția ar fi deschis doar un dosar penal pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Însă, în cazul în care vor fi făcute plângeri suplimentare de cei prezenți la fața locului, poliția ar putea face cercetări mai amănunțite.

error: Content is protected !!