Marius Bilașco a izbucnit în direct: „Stau de 7 ani în Cluj și nu l-am văzut niciodată pe Istvan Kovacs!”

Marius Bilașco (42 de ani), oficialul celor de la CFR Cluj, a negat cu vehemență că „feroviarii” ar avea vreo conexiune cu arbitrul Istvan Kovacs (39 de ani).

„Sunt de şapte ani acolo. Nu l-am văzut, nici măcar nu am auzit să fie prin preajma noastră măcar. Nu are nicio legătură. De şapte ani locuiesc în Cluj. Nu ştiu dacă locuieşte în Cluj, nu am informaţia asta, doar ce am citit în presă.

Marius Bilașco a izbucnit în direct: „Stau de 7 ani în Cluj și nu l-am văzut niciodată pe Istvan Kovacs!” 1

Nouă ne-a anulat golul (n.r. în meciul cu Rapid) un arbitru din Bucureşti, ce putem face? Cu Kovacs n-am interacţionat niciodată, n-am auzit să fie prin preajma echipei”, a precizat Marius Bilașco, citat de gsp.ro.

„Pe mine mă deranjează acuzaţiile de arbitraj, că este frustrare din partea celorlalte echipe. Cinci ani am câştigat campionatul şi se produce falsa imagine a arbitrajului.

Sunt convins că anumiţi arbitri sunt afectaţi de ce se discută în mediul online şi se fac greşeli.

Spuneam despre imaginea falsă pe care vor cei cu care ne luptăm pentru campionat s-o creeze, că suntem ajutaţi de arbitri, că de asta am câştigat campionate. În Europa nu ne-a ajutat nimeni şi am făcut performanţă acolo. Asta e oglinda.

Dacă ne luăm după greşelile de arbitraj dintr-un sezon şi le pui în balanţă, la final vezi că e un echilibru pentru fiecare echipă. Va exista un echilibru şi tot timpul mutăm presiunea pe arbitru şi e greşit. Când mutăm discuţia pe arbitraj, uităm de fotbal şi e greşit.

An de an să câştige CFR campionatul… Poate şi eu aş fi dezvoltat o antipatie. An de an să pierzi campionatul nu e uşor. Să fim civilizaţi şi să nu vorbim atât de mult despre arbitraj”, a mai precizat Bilașco.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

Atunci când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați aici serviciile personale de cookie-uri.

Unclassified cookies are cookies that we are in the process of classifying, together with the providers of individual cookies.

Use Loco Translate to change Text for custom Code

Decline all Services
Accept all Services
error: Content is protected !!