Un clujean aproape și-a rupt picioarele în parcul Ștefan cel Mare: „Inițial, am crezut că am căzut într-un canal. Am suferit serioase leziuni la picioare și am solicitat ajutor la 112”

Updated on august 27, 2023 Un clujean a fost la un pas de a-și rupe picioarele în Parcul ‘Ștefan cel Mare’ din spatele Teatrului Național din Cluj-Napoca, după ce a căzut într-o fântână arteziană pietonală nesemnalizată corespunzător. Lucrările la parcul Ștefan cel Mare, care trebuia finalizate de mult, pun în pericol sănătatea clujenilor.

‘În momentul în care traversam parcul, în zona fântânilor arteziene, dintr-o dată am simțit că îmi fug pavelele de sub picioare. Inițial, am crezut că am căzut într-un canal. Dar nu era vorba despre un canal. Practic, fântânile arteziene pietonale care sunt încastrate în pavaj nu sunt fixate și una dintre ele s-a mișcat atât de tare atunci când am călcat pe ea încât am căzut cu ambele picioare în fântâna arteziană propriu-zisă, care se află în pavaj/pavele, montate superficial.

Un clujean aproape și-a rupt picioarele în parcul Ștefan cel Mare: „Inițial, am crezut că am căzut într-un canal. Am suferit serioase leziuni la picioare și am solicitat ajutor la 112” 1

M-am tăiat foarte tare la picioare. Din fericire, nu mi le-am rupt, însă am suferit serioase leziuni la ambele membre inferioare și am solicitat ajutor la 112. Problema este că aceste fântâni arteziene pericol public nu sunt semnalizate corespunzător! Ar fi trebuit să fie puse garduri acolo ca oamenii să știe să nu calce pe ele și nici măcar în perimetrul lor pentru că și pavelele se mișcă, nu doar fântânile!

Am sunat și la Poliția Locală pentru a veni să marcheze corespunzător perimetrul pentru a nu se întâmpla alte tragedii! Dacă un copil cădea în respectivele fântâni? Trebuie să moară cineva ca să se ia măsuri? Trebuie să își rupă cineva picioarele? Mergi liniștit prin parc și pericolul apare de unde nu te aștepți! Sau trebuie să arătăm lumii că parcul este gata finalizat ca să dea bine în poze?’, a relatat cititorul pentru DC News.

Lucrările la parcul Ștefan cel Mare din centrul Clujului au început în septembrie 2021 și ar fi trebuit să fie gata în 10 luni, dar termenul de finalizare a fost prelungit succesiv.

Parcul este situat în Piaţa Ştefan cel Mare și cuprinde esplanada, spaţiile verzi aferente clădirii Teatrului Naţional Cluj, având o suprafaţă de 12.384 mp din care suprafaţă de spaţiu verde 6219 mp, suprafaţă alei 1688 mp, suprafaţă pavele 189 mp. Restul de suprafaţă reprezintă alei betonate şi asfaltate. Potrivit proiectului de reabilitare și modernizare, se va reamenaja integral zona.

Advertisements
error: Content is protected !!