Updated on august 26, 2023 Un autocar cu numere de Cluj a fost implicat într-un accident de circulați azi noapte. A fost activat planul roșu de intervenție.
Autorităţile din judeţul Brăila au activat planul roşu de intervenţie după ce un autocar înmatriculat in Cluj, cu 72 de pasageri din Republica Moldova, a fost implicat într un accident rutier între Însurăţei şi Bărăganu.
Potrivit IPJ Brăila, în jurul orei 00.10, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DE 584, între localitatea Bărăganul și Însurăței a avut loc un accident rutier cu victime multiple.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care „au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cetățean bulgar, în timp ce conducea un autocar cu care transporta 72 de persoane, cetățeni din Republica Moldova, pe DE 584, dinspre Însurăței către localitatea Bărăganul, ar fi lovit o semiremorcă ce se afla pe partea carosabilă, semnalizată corespunzător”.
20 de persoane au fost rănite, 18 fiind transportate la UPU Brăila şi două la UPU Slobozia, jud. Ialomita. Nu sunt victime care să necesite internarea la terapie intensivă.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero, au precizat polițiștii.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Traficul rutier a fost blocat în totalitate. Polițiștii au deviat traficul atât din localitatea Viziru cât și din localitatea Bărăganul pe rute ocolitoare.