Updated on august 15, 2023 Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această seară la un accident rutier petrecut pe raza localității Cuzdrioara.
„La fața locului s-au deplasat o autospecială complexă și un echipaj SMURD. Echipajele operative au găsit o motocicletă avariată, din care se scurgea combustibil.
Un bărbat, respectiv conducatorul motocicletei, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a primit primul ajutor calificat de la echipajul SMURD. Ulterior, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La prima evaluare era conștient și cooperant, însă prezenta mai multe suspiciuni de traumatisme.
Pompierii au acordat primului ajutor calificat bărbatului și au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor, având în vedere scurgerile de carburant din motocicletă”, a transmis ISU Cluj conform Ziua de Cluj.
Cum s-a produs accidentul
„La data de 14 august a.c., in jurul orei 18.30 polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier produs pe DN17, în localitatea Cuzdrioara.
Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că o tânără, de 24 de ani, din județul Cluj, care circula cu autoturismul înspre municipiul Dej, s-ar fi angajat într-o depășire, intrând în coliziune cu o motocicletă care circula pe același sens de mers.
În urma coliziunii, conducătorul motocicletei, respectiv un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Sibiu, a suferit leziuni, fiind preluat de echipajul medical și transportat la spital.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative”, a transmis IPJ Cluj.
Un motociclist din Cluj a murit după ce s-a izbit de un utilaj forestier
Un motociclist din judeţul Cluj a decedat, luni seara, în urma coliziunii cu un utilaj special pentru exploatarea lemnului- TAF, accidentul având loc pe DN 75, pe raza oraşului Baia de Arieş.
“Un accident rutier s-a produs pe DN 75, pe raza oraşului Baia de Arieş, unde un motociclist a intrat în coliziune cu un TAF. (…). Din păcate, motociclistul, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din judeţul Cluj, a decedat“, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, scrie Digi 24.
Conform sursei citate de Agerpres, în jurul orei 18,45, un tânăr de 25 de ani, din comuna Lupşa, în timp ce conducea un tractor pe un drum secundar, ar fi pătruns pe DN 75, intrând în coliziune, în dreptul kilometrului 101 + 600 de metri, cu o motocicletă condusă de un bărbat, de 44 de ani, din comuna Floreşti, judeţul Cluj. În urma impactului, motociclistul a decedat. Conducătorul tractorului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.