Trafic reluat în Tarniţa, după căderile masive de stâncă pe carosabil

Updated on iunie 14, 2023 Circulația rutieră s-a reluat ieri seară pe DJ107P, între Tarnița și Gilău, după căderile masive de stâncă pe carosabil, anunță ISU Cluj. Circulaţia rutieră a fost blocată timp de câteva ore.

“În cursul zilei de astăzi dispeceratul ISU Cluj a coordonat acțiunile de eliberarea DJ 107P în urma prăbușirii peste drum a mai multor pietre dintr-un versant de pe marginea drumului, în apropiere de lacul Tarnița.

Trafic reluat în Tarniţa, după căderile masive de stâncă pe carosabil 1

La fața locului au acționat un echipaj de pompieri cu o autospecială, din cadrul Gărzii de Intervenție Gilău, un echipaj de poliție și mai multe utilaje ale unui operator economic care efectua lucrări de reabilitare a unui sector din drumul respectiv.

În jurul orei 21.00, traficul auto a fost reluat, având în vedere că pietrele au fost îndepărtate de pe partea carosabilă.

Trafic reluat în Tarniţa, după căderile masive de stâncă pe carosabil 2 Trafic reluat în Tarniţa, după căderile masive de stâncă pe carosabil 3

Masa de pietre a fost înlăturată cu ajutorul unui escavator, a unui buldozer și a patru camioane de mare tonaj. Arborii au fost înlăturați de echipajul de pompieri ce a acționat în zonă”, a transmis ISU Cluj marţi seara, la ora 22:30.

Advertisements
error: Content is protected !!