Începe noul sezon estival la Băile Figa. Tarifele vor fi aceleași ca și anul trecut

Updated on iunie 6, 2023 Primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, a anunțat că prima zi în care se vor deschide oficial porțile stațiunii Băile Figa este sâmbătă, 10 iunie. Tarifele vor fi aceleași ca și anul trecut: 20 de lei în timpul săptămânii, iar vinerea, sâmbăta și duminica – 30 de lei.

Va exista și posibilitatea ca oamenii să folosească facilitățile ambelor complexuri plătind un singur tarif: cele de la Centrul Recreativ Legacy până la ora 13.00 și cele din stațiune după ora 13.00.

Începe noul sezon estival la Băile Figa. Tarifele vor fi aceleași ca și anul trecut 1

”Ne dorim să atragem cât mai mulți turiști. Infrastructura Băilor Figa, pentru că avem 15 ani de când le folosim, s-a ridicat la un nivel la care eram obligați. Avem Centrul Recreativ Legacy și se finalizează acolo centrul social de zi, care va fi inaugurat în 27 iunie în prezența ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. Cu aceste două investiții, toată infrastructura din jurul Băilor Figa a fost dusă la un nivel înalt. Am făcut mari reabilitări acolo, totul s-a înnoit”, a declarat primarul Nicolae Moldovan, citat de timponline.ro

Despre Băile Figa

Complexul balnear Băile Figa fost inaugurat în 25 iunie 2010, fiind construit cu ajutorul unor fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene (fonduri PHARE). Zona de agrement Băile Figa – orașul Beclean primește în anul 2021 recunoaștere în mod oficial, primind statutul de stațiune turistică de interes local.
Stațiunea se întinde pe 15 hectare şi este aşezată într-o depresiune înconjurată de păduri, la doar 3 km de oraşul Beclean.

Băile Figa sunt vestite pentru apele minerale curative, care sunt apreciate atât de turiștii români, cât și de cei străini. Acestea au proprietăți terapeutice notabile, fiind eficiente în tratarea unei varietăți de afecțiuni, de la problemele dermatologice până la cele reumatice.

Începe noul sezon estival la Băile Figa. Tarifele vor fi aceleași ca și anul trecut 2 Începe noul sezon estival la Băile Figa. Tarifele vor fi aceleași ca și anul trecut 3

Atracția principală este Complexul Balnear Figa, un adevărat paradis acvatic. În mijlocul naturii, acesta oferă un mix de piscine, saune și bazine cu apă sărată, alături de un parc acvatic impresionant, unde cei mici și cei mari se pot distra în voie. De asemenea, există și spații amenajate pentru camping, picnic și sporturi, ceea ce face Băile Figa locul perfect pentru o escapadă în familie sau cu prietenii.

Începe noul sezon estival la Băile Figa. Tarifele vor fi aceleași ca și anul trecut 4

Nu doar apele minerale atrag vizitatorii în Băile Figa. Zona este și un hub pentru iubitorii de drumeții, cu multe trasee de explorat. În apropiere se află Rezervația Naturală Tăușoare-Zalion, unde natura își dezvăluie splendoarea în forma unor peșteri misterioase și a unei biodiversități impresionante.

 

error: Content is protected !!