CFR Cluj este favorită în Conference League. Cu cine se poate întâlni în turul 2 preliminar

Updated on iunie 2, 2023 CFR Cluj s-a calificat în cupele europene după ce a câștigat barajul cu FC U Craiova. Ardelenii vor lua startul în turul doi preliminar din Conference League, acolo unde vor da de echipe din Armenia, Serbia, Elveția, Malta, Moldova sau Țara Galilor. Printre echipele de care poate da fosta campioană a României în turul doi preliminar se numără Torpedo Zhodino, Aktobe, Inter Club D’Escaldes sau Beitar Ierusalim.

CFR Cluj va fi cap de serie împreună cu FCSB în turul doi preliminar al Conference League, în timp ce Sepsi OSK, câștigătoarea Cupei României, este singura formație din Superliga care nu este cap de serie în această fază. Chiar dacă este cap de serie împreună cu FCSB, formația condusă de Dan Petrescu are un avantaj în fața vicecampioanei României și a lui Sepsi OSK în Conference League, deoarece trupa din Grupa este singura care va avea statutul de cap de serie și în play-off-ul competiției, informează Prosport.ro.

CFR Cluj este favorită în Conference League. Cu cine se poate întâlni în turul 2 preliminar 1
(Foto Facebook Fotbal Club CFR 1907 CLUJ)

Posibilii adversari ai lui CFR Cluj în turul doi preliminar din Conference League:

  • Ararat-Armenia (Armenia)
  • Vojvodina Novi Sad
  • Lucerna
  • Gzira United
  • Levadia Tallin
  • Bohemians Praga
  • Dinamo Minsk
  • Thorshavn
  • FC Europa
  • Domzale
  • Santa Coloma
  • Beitar Ierusalim
  • Dinamo Batumi
  • Inter Club D’Esclades
  • Crusaders
  • Kauno Zalgiris
  • Aktobe
  • Differdange
  • Torpedo Zhodino

Când are loc tragerea la sorți:

  • 20 iunie 2023: pentru turul I preliminar Champions League
  • 21 iunie 2023: pentru turul II preliminar Champions League și pentru turul II preliminar Conference League

Datele primelor meciuri ale echipelor românești în cupele europene:

  • Turul I preliminar Champions League (Farul): 11/12 iulie pentru meciul tur și 18/19 iulie pentru retur
  • Turul II preliminar Conference League (FCSB, Sepsi, CFR Cluj): 27 iulie pentru meciul tur și 3 august pentru retur

Dan Petrescu și-a spus nemulțumirea după ce a calificat-o pe CFR Cluj în preliminariile Conference League

După ce a obținut calificare alături de CFR Cluj în preliminariile Conference League, Dan Petrescu (55 de ani) și-a spus nemulțumirea. Acesta este de părere că duelul cu oltenii nu ar fi trebuit să se dispute.

”Nu înțeleg de ce trebuie să fie meciul ăsta. Eu, dacă aș fi pe locul șapte, nu mi-ar plăcea să joc cu locul trei. Jocul ăsta nu trebuia să se joace. Bine că s-a terminat cu bine. A fost un meci greu.

Eu nu pot să intru în astea (n.r. acuzațiile de arbitraj ale celor de la U Craiova 1948). Trebuie să vorbiți cu ei, nu cu mine. Și eu am spus la fel despre CFR în toate cele 9-10 meciuri. Fiecare să spună ce vrea. E problema lor”, a spus Dan Petrescu, citat de Digisport.

error: Content is protected !!