Ce urmează pentru CFR Cluj după ratarea titlului: „Asta este, mergem mai departe, luptăm, nu e nicio problemă”

Updated on mai 16, 2023 Ștefan Gadola, acționar minoritar la CFR Cluj, a dezvăluit ce urmează pentru echipa din Gruia după ratarea titlului. Omul de afaceri a vorbit deschis despre planul pe care Nelu Varga îl are pentru sezonul următor, dar și despre cum au mai evoluat negocierile pentru noul contract care i-a fost propus lui Dan Petrescu.

„Nu este deloc un lucru fericit acest final de sezon. Speram să fim din nou campioni, dar asta e viața. Ați zis că e un cincinal. Asta este, mergem mai departe, luptăm, nu e nicio problemă. E absolut normal că vom reveni sezonul viitor, vrem să mergem înainte și să facem performanță. În acest an am avut, hai să zic, ghinion. Se întâmplă. Alte echipe au avut ghinion mult mai mulți ani. Asta e, se întâmplă.

Ce urmează pentru CFR Cluj după ratarea titlului: „Asta este, mergem mai departe, luptăm, nu e nicio problemă” 1

Foarte metaforic spus, dar nu am fost atenți un pic în acest sezon. Nu am fost suficient de atenți, exact. Lotul? Încă o dată, este o părere personală. De lot și de echipă se ocupă antrenorul, el face echipa, el decide cine joacă, când joacă, cine e titular, cine e rezervă. E normal să ascultăm de antrenor, el are responsabilitatea succesului. Îl respect în continuare pe Dan Petrescu.

Am fost de cinci ori campioni, asta i se datorează lui. Îl respect și îi urez succes pe mai departe.

(n.r. – dacă va semna Petrescu prelungirea) Eu sper, dar trebuie să va spun că și Dan e un om ale cărui emoții sunt decisive în a lua o decizie. Îl înțeleg, cum va dori el. Însă încă o dată, toată stimă pentru ce a făcut. A fost foarte greu în acest campionat să câștigăm.

Am avut și anumite probleme de lot, am avut accidentați, nu l-am avut pe Cipri Deac, care a fost un fel de creier al echipei. Asta e, mult mai bine știe Dan Petrescu, e un profesionist în acest domeniu.

Nelu Varga? Mi se pare foarte normal să aibă foame de performanță, din moment ce a investit atâția bani. Ne dorim performanță și în această perioadă de 5 ani, cred că CFR a făcut cinste României prin faptul că a participat în cupele europene și a produs rezultate. Sper să mai facem asemenea lucruri, nu o să uit niciodată acele meciuri deosebite cu echipe de valoare fantastică.

Sper să le aducem cât de curând înapoi la Cluj. Să facem din Cluj un oraș frumos, așa cum îl iubesc eu”, a declarat Ștefan Gadola, la ProSport Live.

error: Content is protected !!