Ilie Dumitrescu, paralelă între CFR Cluj și Real Madrid: „Au apărut și probleme în defensivă la CFR Cluj, dar în meciurile directe e greu de trecut de ei”

Updated on aprilie 7, 2023 Ilie Dumitrescu crede că CFR Cluj este mare favorită în meciul cu FCSB, asta datorită experienței superioare a ardelenilor. Ilie Dumitrescu a făcut o paralelă între CFR și Real Madrid. Fostul atacant al Stelei este de părere că madrilenii au câștigat cu Barcelona, 4-0, în semifinalele Cupei Spaniei, datorită experienței în meciurile decisive.

Este un meci extrem de important și cu o presiune fantastică pentru cele două echipe (n.r. – CFR și FCSB). Eu consider că experiența, în acest punct al campionatului, în play-off, contează mult. Vorbim despre un grup important de jucători.

Ilie Dumitrescu, paralelă între CFR Cluj și Real Madrid: „Au apărut și probleme în defensivă la CFR Cluj, dar în meciurile directe e greu de trecut de ei” 1

Ca formă sportivă, echipa nu a reușit să aibă o exprimare consistentă pe faza ofensivă, au apărut și probleme în defensivă la CFR Cluj, dar în meciurile directe e greu de trecut de ei.

A fost elocvent plusul de experiență al Realului (n.r. – cu Barcelona). În meciul decisiv, plusul de experiență a contat foarte mult. Impactul psihologic contează foarte mult într-un moment de cotitură. Sunt jucători în vestiar care au reacție. E un test pentru FCSB, pentru că trebuie să joace la victorie orice meci”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport, conform Gazeta Sporturilor.

Derby-ul CFR Cluj – FCSB propune și confruntarea a doi goalkeeperi care s-au dovedit a fi cei mai buni pe parcursul acestui sezon: Simone Scuffet (26 de ani) versus Ștefan Târnovanu (22 de ani).

Italianul Scuffet contra românului Târnovanu. Cei doi s-au remarcat ca fiind cei mai buni și mai constanți goalkeeperi pe parcursul actualului sezon. Fără a avea aproape deloc gafe decisive, ei au avut multe partide în care au reușit parade senzaționale și și-au salvat efectiv echipa, anunță Gazeta Sporturilor.

Două exemple: Scuffet a fost cel mai bun chiar în meciul direct de pe Arena Națională, din decembrie 2022, când CFR s-a impus cu 1-0, în vreme ce Târnovanu a făcut un meci senzațional chiar în etapa precedentă, la Sf. Gheorghe, unde a avut principalul merit pentru victorie.

error: Content is protected !!