Clujenii cu venituri reduse pot depune cereri pentru tichete sociale de 400 de lei, în cadrul programului „Alimente”, acordate de Primăria Cluj-Napoca

Updated on martie 3, 2023

Începând de vineri, 3 martie 2023, în cadrul Programului social ”Alimente”, se pot ridica și depune la Centrul de Informare pentru Cetățeni (strada Moților nr. 7), la primăriile de cartier și la sediul Direcției de Asistență Socială și Medicală (strada Venus fn) formularele de cerere/declarație pe propria răspundere pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic.

Valoarea nominală a tichetelor sociale este de 400 lei/an și se acordă următoarelor categorii de persoane:

Clujenii cu venituri reduse pot depune cereri pentru tichete sociale de 400 de lei, în cadrul programului „Alimente”, acordate de Primăria Cluj-Napoca 1

a) persoane cu handicap grav sau accentuat, neinstituționalizate;

b) pensionari, invalizi, veterani, văduve de război, persoane deportate, prizonieri, persecutați politic, eroi martiri ai revoluției, orfani, ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 1082 lei și de până la 786 lei/membru de familie;

c) șomeri înregistrați (cu indemnizație și fără indemnizație de șomaj) ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 1082 lei și de până la 786 lei/membru de familie;

d) beneficiari de ajutor social sau de alocație pentru susținerea familiei;

e) victimele traficului de persoane;

f) victimele violenței domestice.

Acte necesare:

La cererea/declarația pe propria răspundere se atașează, după caz:

a) Pentru persoane cu handicap grav sau accentuat, neinstituționalizate: buletin/carte de identitate și certificatul de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat (în situația persoanelor încadrate în grad de handicap grav sau accentuat, beneficiarilor de ajutor social și/sau de alocație pentru susținerea familiei aflate în evidențele Direcției de Asistență Socială și Medicală, se depune doar cererea/declarația pe propria răspundere completată și semnată);

b) Pentru pensionari, invalizi, veterani, văduve de război, persoane deportate, prizonieri, persecutați politic, eroi martiri ai revoluției, orfani și șomeri indemnizați și neindemnizați:

1. acte privind componența familiei (buletine/cărți de identitate, certificate de naștere, căsătorie, sentințe de divorț, hotărâre de plasament/adopție/încredințare etc);

2. acte doveditoare privind veniturile membrilor familiei (adeverințe de salariu cu venitul net, cupoane de pensie/șomaj, indemnizații, alocații, alte categorii de venituri realizate în luna anterioară celei în care se depune cererea);

3. actul de identitate pentru reprezentantul legal, dacă este cazul;

4. carnetul de evidență, vizat la zi – pentru șomeri sau adeverință eliberată de AJOFM Cluj pentru cei care nu sunt indemnizați şi sunt aflați în căutarea unui loc de muncă.

c) Pentru victimele violenței domestice și ale traficului de persoane: buletin/carte de identitate și dovada că e victima violenței domestice sau a traficului de persoane (de la furnizorul de servicii sociale).

Termenul limită de depunere a formularelor de cerere/declarație pe propria răspundere pentru acordarea tichetelor sociale este ultima zi lucrătoare din luna noiembrie, respectiv 29 noiembrie 2023.

După verificarea cererilor și declarațiilor pe propria răspundere în sistemul informatic PatrimVen de la Agenția Națională de Administrare Fiscală şi în bazele de date ale Primăriei municipiului Cluj-Napoca, se stabilește lista persoanelor beneficiare.

Beneficiul de asistență socială sub formă de tichete sociale pe suport electronic în cadrul Programului social „Alimente” se acordă sub rezerva achitării de către solicitant a obligațiilor de plată față de bugetul local.

Distribuirea cardurilor pentru beneficiari noi, care nu au primit tichete sociale în anul 2022, se va face în baza unor programări care vor fi comunicate direct acestora.

Formularul de cerere/declarație pe propria răspundere poate fi descărcat de la adresa: http://dasmclujnapoca.ro/formulare/, se poate ridica de la Centrul de Informare pentru Cetățeni, primăriile de cartier și sediul Direcției de Asistență Socială și Medicală.

Cererea și declarația pe propria răspundere poate fi depusă și online accesând link-ul: https://e-primariaclujnapoca.ro/registratura/cereri/alimente/.

Dacă în cazul persoanelor singure/familiilor beneficiare în anul 2022 de tichete sociale pe suport electronic în cadrul Programului social ”Alimente” nu apar modificări de domiciliu sau în structura familiei, se atașează la formularul de cerere/declarație pe propria răspundere doar acte doveditoare cu privire la veniturile nete realizate în luna anterioară depunerii cererii.

Calendar privind implementarea Programului social ”Alimente” în anul 2023

Nr. crt.

Activitate

termen

1

Alocare 4.000.000 lei pentru programul social ALIMENTE

Distribuirea formularelor la primăriile de cartier

3 martie 2023

2

Pentru cererile depuse până în 31 martie 2023:

-încărcarea cardurilor cu 200 lei pentru cererile depuse (pentru cei care au deja cardurile primite în 2022)

7 aprilie 2023

3

– distribuire carduri pentru beneficiari noi (care nu au fost înscriși în program în anul 2022) – începând cu 10 aprilie 2023

– începând cu 10 aprilie 2023

4

Încărcarea/emiterea cardurilor pentru solicitanții declarați acceptați (200 lei pentru cererile depuse în primul semestru al anului și 400 lei pentru cererile depuse în semestrul doi), conform art. 12, lit. a) și b) din HCL nr. 169/2022, cu modificările și completările ulterioare

Lunar pentru cererile din luna anterioară

5

Termenul limită de depunere a formularelor de cerere/declarație pe propria răspundere pentru acordarea tichetelor sociale este ultima zi lucrătoare din luna noiembrie a fiecărui an.

29 noiembrie 2023

6

Pentru cererile depuse în luna noiembrie 2023, distribuirea cardurilor noi se va efectua începând cu 18 decembrie 2023

începând cu 18 decembrie 2023

error: Content is protected !!