Updated on februarie 9, 2023 Dumitru Dragomir este impresionat de jucătorul adus de la FC Ballkani, kosovarul Ermal Krasniqi (24 de ani / 1,88 m). Aripa stângă a impulsionat în permanență atacul celor de la CFR și a arătat că are evoluții concludente și pe faza defensivă.
În pofida eșecului cu FCSB, scor 0-1, Krasniqi a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei lui Dan Petrescu.
„Krasniqi e de 3-4 milioane. Poate chiar spre 5, dă tare și cu stângul, și cu dreptul în minge, o lovește bine, are constanță în joc. Nu prea face faza de apărare, adică face faulturi, chestii din astea”, a declarat Dumitru Dragomir, citat de sport.ro.
L-a scos Krasniqi pe Ciprian Deac din echipa CFR-ului?
Pentru al treilea meci la rând, Ermal Krasniqi i-a luat locul în echipă lui Ciprian Deac, care a început din nou pe bancă.
Cristi Balaj, preşedintele celor de la CFR Cluj, a declarat la FANATIK că Deac tocmai a revenit după o accidentare, iar în momentul în care intră în teren, face diferenţa:
“Deac intră foarte bine. În prima etapă nu a jucat la Viitorul, a avut o leziune fibrilară. Având în vedere că echipa a câştigat la Viitorul şi, ulterior, la Voluntari, este foarte greu să schimbi. Când anumiţi jucători dau randament, este greu.
Ce am remarcat este că Deac şi la meciul de la Voluntari şi la meciuri de ieri (n.r. cu FCSB), când intră, face diferenţa. Adică, a avut o prestaţie foarte bună.”