Val de aer polar peste Cluj. Temperaturi de până la -14 grade Celsius

Updated on februarie 3, 2023 Începând de duminică și pe tot parcursul săptămânii viitoare, un val de aer polar vine peste România. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -8 şi 2 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni și în nordul Moldovei.

Nopțile și diminețile vor fi geroase, cu minime cuprinse între -17 şi -7 grade, posibil spre -20 grade în depresiuni și la munte, informează Antena3.

Val de aer polar peste Cluj. Temperaturi de până la -14 grade Celsius 1

„Săptămâna viitoare vor fi temperaturi care pe parcursul nopților vor fi preponderent negative, cu cele mai coborâte valori nu numai în zonele depresionare din estul Transilvaniei, unde este posibil să consemnăm valori sub -15 grade, dar și în regiunile intracarpatice, a spus Elena Mateescu, director ANM.

”Săptămâna 6-13 februarie, așa cum arată și actualizarea estimărilor meteorologice, din punct de vedere al regimului de temperaturi este o săptămână mai rece decât în mod obișnuit în cea mai mare parte a țării.

Și într-adevăr, până la sfârșitul lunii februarie ne așteptăm la un semnal din perspectiva unui deficit al cantităților de precipitații, în mod tradițional luna februarie fiind cea mai săracă lună în precipitații a anului și a iernii, a mai spus directorul ANM.

În Cluj-Napoca, vremea se răcește începând de sâmbătă. Potrivit prognozei AccuWeather, minimele vor coborî până la -14 grade Celsius.

Val de aer polar peste Cluj. Temperaturi de până la -14 grade Celsius 2

Advertisements
error: Content is protected !!