Un clujean și-a retras toți banii de la BCR. ”Transfer disponibilități bănești după umilirea României de Austria”

Updated on decembrie 9, 2022 Un clujean și-a retras toți banii pe care îi avea la o bancă din Austria după votul negativ dat României în privința aderării la Schengen.

Organizatorul de eveniment din Cluj, Ion Novăcescu, a anunțat că și-a retras banii de la BCR, ca răspuns la gestul total absurd făcut de Austria, de a se opune fără niciun motiv pertinent aderării României la Schengen, informează stiridecluj.ro.

Un clujean și-a retras toți banii de la BCR. ”Transfer disponibilități bănești după umilirea României de Austria” 1

”Transfer disponibilități bănești după umilirea României de Austria”
Acesta e primul lucru pe care l-am făcut, astăzi, după ce Austria mi-a umilit Mama-Patrie și pe mine.
Mi-am transferat economiile pe care le aveam la BCR, deținută de banca austriacă Erste, la o altă bancă.

Iar la detaliile plății am scris:
“Transfer disponibilități bănești după umilirea României de Austria”.
Am scris asta din patru motive:

1. ca să mă răcoresc puțin pe frigul ăsta de la Cluj,
2. ca să le transmit mesajul meu de adio țâfnoșilor și mincinoșilor grofi de la Viena și nu numai,
3. ca să rămână motivul plății în evidențele BCR și ale BNR,

4. CA SĂ TE INSPIR SĂ FACI ȘI TU LA FEL!
E atât de simplu și de ușor să îți transferi BANII TĂI de la o bancă austriacă la oricare alta.
Poți face asta din fotoliu, de pe telefonul tău.

La fel de ușor și simplu e să le scrii, ca mine, de ce îți transferi banii din banca lor:
FIINDCĂ NE-AU UMILIT PE NOI SI PE MAMA NOASTRĂ, ROM NIA!
DUPĂ CE LE-AM DAT PETROLUL NOSTRU, PĂDURILE NOASTRE ȘI BĂNCILE NOASTRE.

Iar țâfnoșilor arieni austrieci nu le-a fost de ajuns. Ne-au furat și viitorul, astăzi.
No bine!
De acum sper să simtă țâfnoșii de arieni cât de-al naibii frige și ustură Mămăliga Românească.

Te rog frumos distribuie mai departe, dacă și tu simți la fel.
Ca să-i inspirăm și pe alți Români!
Fiindcă unde suntem mai mulți puterea crește și austriacul țâfnos se îngălbenește. De stres și nițică pagubă.

Așa să fie!”, a transmis Novăcescu.

„Nu ar trebui dată afară și Ungaria din Schengen?!” ​

Ziarul austriac Die Presse publică vineri o serie de articole extrem de dure la adresa guvernului de la Viena care a blocat aderarea României și Bulgariei la Schengen, acuzând lipsa de viziune și „modesta politică europeană” a țării, care a transformat Partidul Popular (OVP) într-un partid de provincie, anunță Hotnews.

„Veto-ul ÖVP asupra aderării României și Bulgariei la Schengen nu va reduce fluxul de migranți ilegali, dar Austria a pierdut mai mulți parteneri pentru asta. Refuzul Austriei în cazul aderării Bulgariei și României la Schengen reprezintă o încercare de a rezolva o problemă creând o altă problemă și ilustrează lipsa de viziune în ceea ce privește politica europeană în conducerea celui mai mare dintre cele două partide de coaliție”, scrie editorialistul Oliver Grimm.

Acesta susține că ministrul de interne și cancelarul austriac au dreptate când vorbesc de creșterea bruscă a numărului de migranți ilegali care ajung din Turcia prin Balcani în Austria. „Dar cum ar trebui să fie soluția refuzul Bulgariei și României de a adera la spațiul Schengen?

Acești oameni vin deja prin cel puțin un membru Schengen, și anume Ungaria. Nu ar trebui dată afară Ungaria, în logica argumentului ministrului de Interne care refuză extinderea unui spațiu Schengen disfuncțional? Desigur, asta ar fi grotesc. Și este grotesc și când Austria, prin OVP, pedepsește acum șapte milioane de bulgari și 19 milioane de români pentru faptul că întreaga Uniune este incapabilă să abordeze cauza fundamentală a migrației din Europa”, scrie autorul.

Aceasta ar fi că migranții ajung în state membre în care nu vor să rămână, iar aceste state de frontieră, în special Italia și Grecia, au interesul ca aceștia să treacă mai departe în Austria, Germania, Franța, Suedia și Olanda.

error: Content is protected !!