CFR pregătește noi transferuri pentru primăvara europeană

Updated on noiembrie 4, 2022 Președintele CFR-ului, Cristi Balaj, a anunțat că sunt pregătite deja transferuri pentru această iarnă, în tentativa de a ajunge în optimile de finală ale Conference League.

“Așteptăm primăvara cu speranțe. Avem de muncit, e o calificare care aduce și provocări. Există anumite responsabilități, trebuie să dezvoltăm în continuare acest club.

CFR pregătește noi transferuri pentru primăvara europeană 1

Trebuie să ne bucurăm pentru ziua de azi. Felicit băieții, felicit staff-ul tehnic și suporterii. Stadionul a fost la înălțimea performanței obținute.

Să îți asumi responsabilitatea executării unei lovituri de pedeapsă înseamnă că ai calitate. Chiar dacă a ratat, faptul că a ieșit în aplauzele întregului stadion spune multe despre imaginea pe care o are Deac la acest club.

Ne-a cântat cineva înaintea melodia “Vine, vine primăvara”. Eu n-am voce, ca să o reproduc, dar probabil că mâine va fi un hit această melodie în cadrul evenimentului.

Deja noi muncim la transferuri și nu facem nimic întâmplător. Important este să aducem cât mai multe puncte pentru fotbalul românesc.

Patronul a fost la meci, este fericit, a felicitat echipa. Anul acesta, situația financiară arată mult diferit față de ce am găsit”, a spus Cristi Balaj, citat de digisport.ro.

CFR Cluj a încheiat Grupa G cu 10 puncte, pe locul doi, după Sivasspor, care a strâns 11 puncte.

CFR Cluj n-a mai ajuns în primăvara unei competiții europene din sezonul 2019-2020, când a jucat împotriva echipei FC Sevilla în prima rundă eliminatorie din Europa League (1-1, 0-0). Echipa pregătită de către Dan Petrescu a fost eliminată atunci după criteriul golurilor înscrise în deplasare.

Advertisements
error: Content is protected !!