Un clujean și-a montat panouri solare la geam. Acum plătește mai puțin la curent

Updated on octombrie 19, 2022 Un clujean și-a montat mai multe panouri solare pentru a reduce din costurile energiei electrice. În timp ce vecinii se plâng din cauza aspectului, autoritățile spun că proprietarul nu a încălcat nicio regulă.

De mai bine de 3 ani, la geamul acestui apartament din Cluj-Napoca au început să apară panouri fotovoltaice de mici dimensiuni. Proprietarul a montat până acum 16 astfel de panouri, prin care reușește să-și reducă considerabil facturile, informează digi24.ro.

Un clujean și-a montat panouri solare la geam. Acum plătește mai puțin la curent 1

Clujeanul nu a încălcat legea.

Iulia Perșa – purtător de cuvânt Primăria Municipiului Cluj-Napoca: Legislația de astăzi nu prevede obligativitatea obținerii unei autorizații de construire pentru astfel de situații. Însă, noi urmărim acest fenomen, vedem cum evoluează la Cluj-Napoca, iar în funcție de situație ne vom adapta și în funcție de legislația existentă și cea viitoare.

Panourile fotovoltaice pot fi instalate și la bloc, însă, de obicei pe acoperișul clădirii.

Cătălina Pop – director marketing companie de sisteme fotovoltaice: Bineînțeles, respectând toate normele de construcție și tot ce trebuie pentru încărcare și protejarea hidroizolației. Problemele apar când trebuie distribuită această energie, pentru că ar trebui să se facă individual, dacă nu este un contor de bloc general și aici intervin probleme de costuri, că nu toți, chiar dacă-și dau acordul, nu toți pot să-și permită, până la urmă, toată investiția.

 

error: Content is protected !!