Cluj. Vlad Petreanu, despre BMW-ul rupt în două. „Sincer, niciodată până acum n-am văzut o mașină tăiată-n două pe lung în urma impactului cu vreun obstacol”

Updated on septembrie 26, 2022 Accident înfiorător duminică la primele ore ale dimineţii. Un tânăr de 25 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce a intrat cu maşina, în viteză, într-un stâlp de iluminat din centrul oraşului Cluj-Napoca.

Nenorocirea a fost surprinsă de o cameră de supraveghere. În imagini se vede maşina care circulă cu o viteză ameţitoare pe şosea. Fără niciun semn de frânare, iese de pe drum şi se opreşte într-un stâlp de pe trotuar. Impactul este teribil. Stâlpul spintecă maşina în două. Bucăţi din autoturism sunt aruncate zeci de metri în aer şi încep să ia foc, scrie observatornews.ro.

Cluj. Vlad Petreanu, despre BMW-ul rupt în două. „Sincer, niciodată până acum n-am văzut o mașină tăiată-n două pe lung în urma impactului cu vreun obstacol” 1

În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, aceștia au găsit un autoturism puternic avariat. Înăuntru se afla un bărbat încarcerat, care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Drept urmare, nu s-au mai putut aplica manevre de resuscitare. Mai exact, a fost vorba despre un tânăr în vârstă de 25 de ani, anunță ISU Cluj.

Într-un articol pe blogul său, Mașina e-o armă-ncărcată, Vlad Petreanu analizează accidentul grav produs zilele trecute în Cluj, când un BMW a fost rupt în două.

Vlad Petreanu: „Sincer, niciodată până acum n-am văzut o mașină tăiată-n două pe lung în urma impactului cu vreun obstacol.
Ok, nu e România singura țară în care există șoferi idioți, doar că, la noi, par să fie, cumva, mai mulți decât prin alte părți, că de-aia e și România în topul mortalității pe șosele în UE – și știu ce-o să mi se răspundă aici, că infrastructura, că autostrăzile.

Ba nu.
Mergeți oriunde în UE, inclusiv în Bulgaria, și o să vedeți că se șofează cu totul altfel, mult mai atent, mai prudent și mai civilizat. La noi, e chestie de primitivism la volan, lipsă de educație și sancțiuni prea blânde, nici alea aplicate cum trebuie”.

error: Content is protected !!