Provocarea lansată de Emil Boc pentru clujeni. Să renunțe la mașină pentru o lună

Updated on septembrie 16, 2022 Municipiul Cluj-Napoca a acceptat provocarea lansată de orașul Tauragė din Lituania de a parcurge cât mai mulți pași timp de o lună.

Cu această ocazie, primarul Emil Boc i-a provocat pe clujeni să renunțe la mașină timp de o lună și să facă cât mai mulți pași.

„Cluj-Napoca se alătură provocării «100 de orașe durabile». În ce constă această provocare și de unde vine ea? Comunitatea noastră a primit o invitație din partea orașului Tauragė din Lituania cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității.

Acum provocarea: provocarea constă în aceea ca timp de o lună de zile, Cluj-Napoca, împreună cu celelalte 100 de orașe neutre din punct de vedere climatic din Uniunea Europeană să strângă împreună un număr de pași egal cu 100 de călătorii în jurul Pământului.

Pentru fiecare plimbare în jurul Pământului, orașul lituanian va planta 100 de copaci. Vă invit să ne alăturăm provocării. Tot ceea ce avem de făcut este să ne descărcăm aplicația denumită #walk15, să permitem aplicației înregistrarea pe care trebuie să o facem și să punem acolo numărul de pași zilnic și să ne alăturăm challenge-ului «100 de orașe sustenabile» direct din aplicație”, a spus primarul Emil Boc, citat de Monitorul de Cluj.

Pașii fiecărui cetățean care se înscrie în challenge-ul din aplicație sunt înregistrați începând cu data de 16 septembrie și să adună la pașii cetățenilor din alte orașe europene. Obiectivul este plantarea a 10.000 de copaci în numele orașelor neutre din punct de vedere climatic. Provocarea începe în 16 septembrie și se încheie în 16 octombrie.

Cluj-Napoca se numără printre orașele care vor participa la misiunea UE pentru 100 de orașe inteligente și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2030. Comisia Europeană a desemnat în aprilie 2022 cele 100 de oraşe din UE, inclusiv Cluj-Napoca, București şi Suceava, care vor participa la misiunea UE pentru 100 de oraşe inteligente şi neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2030.

error: Content is protected !!