Șofer clujean depistat băut după ce a acroșat o mașină cu microbuzul pe care-l conducea

Updated on septembrie 5, 2022 Un bărbat de 43 de ani din Turda a fost prins de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani în timp ce conducea un microbuz în parcarea unui supermarket, de pe strada Brăilei (Kaufland n.r.), din municipiul Focșani, iar în momentul în care a efectuat manevra de mers înapoi pentru a ieși din parcare, a acroșat un autoturism care era staționat, rezultând avarii ușoare.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

error: Content is protected !!