Finalizarea lotului de autostradă Chețani-Câmpia Turzii întârziată de contestația constructorului bihorean Selina

Updated on august 24, 2022 Contractul pentru finalizarea lotului de autostradă Chețani-Câmpia Turzii încă nu poate fi semnat cu Strabag (Austria) după ce constructorul bihorean Selina a depus contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC).

Cunoscut ca ,,lotul Straco” tronsonul de aproape 16 kilometri de pe Autostrada Transilvania este construit aprox. 34 %, iar după rezilierea contractului cu Straco CNAIR desemnase Selina pentru continuarea lucrărilor, scrie economedia.ro.

Finalizarea lotului de autostradă Chețani-Câmpia Turzii întârziată de contestația constructorului bihorean Selina 1

Ulterior, asocierea Strabag-Geiger a depus contestație care a fost admisă, iar după reevaluare Compania de Drumuri a desemnat asocierea condusă de Strabag, câștigătoare.

Asocierea de constructori care a câștigat licitația cu suma de 420,34 milioane de lei (făra TVA), are la dispoziție 3 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor, după semnarea contractului.

Selina are deja un certificat negativ după rezilierea contractului pentru lotul Chiribiș-Biharia, tot pe Autostrada Transilvania. Șansele de admitere pentru contestația Selina sunt minime, susține Asociația Pro Infrastructură.

Tronsonul Chețani – Câmpia Turzii este singura secțiune care mai lipsește pentru ca municipiile Cluj-Napoca și Târgu Mureș să fie legate prin autostradă completă.

error: Content is protected !!