Cluj: Stația CTP din Piața Mărăști va fi demolată și modernizată

Updated on mai 7, 2022 Stația CTP de peste drum de Piața Mărăști va fi demolată, în locul acesteia urmând să fie amenajată o stație modernă. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Dan Tarcea.

“Au fost deschise șapte sau nouă procese. Le-am câștigat pe toate. Urmează evacuarea celor care aveau construcții acolo și demolarea. Vom moderniza stația, împreună cu tot cvartalul”, a subliniat viceprimarul, la ZIUA LIVE.

Cluj: Stația CTP din Piața Mărăști va fi demolată și modernizată 1

În ceea ce privește stația de la Gara CFR, aceasta va fi gata până la toamnă:

„La toamnă va fi acolo o stație modernă. Vor fi niște stații excepționale. Lucrăm la relocarea de utilități, să continuăm pavajul. Avem 11 stații pentru care avem proiecte de modernizare”.

Noua staţie CTP de la gară va avea acoperiş verde şi panou lateral, băncuţe, iluminare cu LED, dar şi un dispecerat: birou abonamente tiketing pentru 2 operatori, birou dispecerat pentru 1 operator, 2 grupuri sanitare. În zona staţiei se vor monta granit şi coşuti de gunoi. De asemenea, vor fi camere de supraveghere video.

Municipalitatea va demola două staţii de autobuz care nu au mai fost modernizate din anii ’90 (Piaţa Gării şi de la Expo Transilvania), urmând ca în locul lor să fie construite staţii moderne. Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca are în vedere modernizarea a 87 de staţii de autobuz şi alinierea acestora la standarde internaţionale în domeniu.

error: Content is protected !!