Avocatul din Cluj care a obținut anularea prelungirii stării de alertă: „Raed Arafat nu cunoaște legea, să nu se bage în oalele juriștilor”

Updated on ianuarie 8, 2022 Trei avocați din Cluj – Ovidiu Gabriel Marin, Kapcza Mikolt Krisztina și Silviu Itu au solicitat judecătorilor anularea HG 1242/8.12.2021 şi suspendarea aplicării prevederilor din actul normativ până la decizia definitivă privind anularea.

Curtea de Apel Cluj le-a dat, în parte, câștig de cauză, dispunând anularea HG 1242 din 8 decembrie 2021 privind prelungirea stării de alertă.

Avocatul din Cluj care a obținut anularea prelungirii stării de alertă: „Raed Arafat nu cunoaște legea, să nu se bage în oalele juriștilor” 1

Gabriel Marin, unul dintre cei trei avocați din Cluj care au obținut o nouă decizie de anulare a unei hotărâri a Guvernului de prelungire a stării de alertă, a explicat, într-o declarație pentru Gândul, care au fost motivele de la baza sesizării instanței și care sunt implicațiile deciziei.

Interesul este unul general. Dacă aș fi strict juridic, ar trebui să fie unul particular, că așa spune legea: la promovarea acțiunilor în contencios administrativ, trebuie să fie unul personal. Dar am preferat să dăm liber frâu voinței și, nu știu, dorinței de a pune la punct măcar chestiunile care ne privesc pe noi, ca juriști. Noi suntem avocați și, în primul rând, și noi am jurat să apărăm Constituția și legile țării”, a spus avocatul Gabriel Marin.

În contextul în care întreaga legislație a țării este pusă la o parte prin aceste artificii – că sunt niște artificii nelegale, au dovedit curțile de apel, care au anulat, anul trecut, absolut toate hotărârile –, avem hotărâri de la București, Bacău, Cluj și Suceava. Așadar, sub aspectul legalității, nu poate să vină cineva să spună că aceste hotărâri de prelungire a stărilor de alertă pe anul 2021 sunt legale, chiar dacă hotărârile nu sunt toate definitive”, a mai spus Gabriel Marin.

Avocatul consideră că Raed Arafat, care a comentat miercuri pe baza analizei deciziilor pe acest subiect, nu cunoaște legea.

Și, după cum vorbește, după accent, îmi dau seama că nici nu a citit o chestie juridică, o prefață juridică, ca să își dea cu părerea. Noi nu ne dăm cu părerea, în acțiunile noastre, vizavi de medicina de urgență, de exemplu, din domeniul dânsului, la fel cum nici dânsul nu trebuie să se bage în oalele juriștilor”, a comentat reclamantul de la Cluj.

Avocatul consideră că, deși decizia pare puțin nelămuritoare sub aspectul reclamanților, a celor trei care au formulat acțiunea, din punctul lui de vedere, ei au obținut și suspendarea măsurilor.

Adică aplicarea certificatului verde pentru noi este suspendată. E o chestie destul de interesantă în pronunțare: instanța spune că admite în parte excepția inadmisibilității cererii de suspendare, în sensul că respinge această excepție invocată de MAI și Guvern în ceea ce îi privește pe reclamanți și admite în rest, adică ce au cerut reclamanții la suspendare”, a explicat avocatul.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat, miercuri, Hotărârea numărul 1 din 2022 privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie aprobată de Executiv.

error: Content is protected !!