Video Cluj. Accident grav. 5 persoane au primit îngrijiri medicale. Două autoturisme şi un autocamion s-au ciocnit violent

Updated on noiembrie 29, 2021 Un alt grav accident a avut loc la Cluj. Două persoane au ajuns la spital, o femeie fiind grav rănită, după ce două autoturisme și un camion s-au ciocnit violent în localitatea Florești.

O autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență rezultată în urma unui accident rutier produs pe strada Avram Iancu din localitatea Florești.
Video Cluj. Accident grav. 5 persoane au primit îngrijiri medicale. Două autoturisme şi un autocamion s-au ciocnit violent 1

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 6.00, iar la fața locului au găsit un autocamion și două autoturisme avariate, iar într-unul dintre autoturisme se afla o femeie care necesită asistență medicală de urgență.

S-a acționat imediat pentru extragerea femeii, în vârstă de aproximativ 30 de ani, cu echipamentele speciale, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite. Aceasta a fost preluată de către un echipaj SMURD și a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. La prima evaluare aceasta era în stare de conștiență și era cooperantă.

La fața locului un bărbat a primit primul ajutor calificat și a fost transportat și el la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Alte trei persoane au fost consultate la fața locului fără a fi transportate la spital.

Pompierii au asigurat la locul accidentului măsuri de acordare a primului ajutor calificat, protecție a persoanor implicate în accident, descarcerare și măsuri de prevenire a incendiilor în urma evenimentului rutier”, a transmis ISU Cluj, potrivit Realitatea TV.

Vezi aici Video postat de Monitorul de Cluj pe Youtube.

error: Content is protected !!