Updated on noiembrie 27, 2021 Clujenii ar putea rămâne fără taxiuri de la 1 ianuarie. O hotărâre a municipalităţii, care îi obligă pe şoferi să folsească doar maşini mai noi de EURO 5, ar putea scoate din trafic multe dintre automobilele folosite acum.
Este vorba despre noul regulament de taximetrie, votat de consilierii locali din Cluj încă din anul 2019, care prevede că de la 1 ianuarie 2022 toate taxiurile care vor circula pe străzile din Cluj trebuie să aibă norma de poluare EURO 5, informează observatornews.ro.
Reprezentanţii primăriei spun că au luat această măsură pentru a reduce poluarea, dar şi pentru a creşte confortul şi siguranţa celor care folosesc acest mijloc de transport în comun.
În momentul de faţă, în Cluj-Napoca circulă 2.500 de taxiuri, iar aproape o treime dintre ele nu îndeplinesc această condiţie. Deci, dacă nu-şi vor schimba maşinile, aproape 700 de şoferi vor fi nevoiţi ca de la 1 ianuarie să-şi caute un nou loc de muncă.
Reprezentanţii taximetriştilor le-au cerut celor de la Primărie să amâne implementarea măsurii cu cel puţin un an, însă autorităţile spun că au avut la dispoziţie doi ani de zile pentru a-şi schimba maşinile.
În acelaşi regulament este prevăzut ca din acest an toate taxiurile să aibă şi POS-uri pentru a permite plata cu cardul, măsură care a fost deja implementată fără discuţii, însă pentru măsura cu norma de poluare se aşteaptă decizia judecătorilor.