Updated on septembrie 16, 2021 Un bărbat a murit, după ce a fost lovit cu maşina de un tânăr care conducea fără permis şi care a fugit de la locul faptei
Accidentul a avut loc duminică, însă trupul victimei a fost găsit abia ieri, într-un şanţ. Poliţiştii au început cercetările după ce maşina lovită a fost adusă de tânăr la un service auto, iar mecanicii au înţeles că ceva este în neregulă, transmite observatornews.ro.
Accidentul mortal s-a petrecut duminică seara, în jurul orei 21.00, în afara localității Chețani. Un tânăr de 25 de ani, din localitatea Luduș, se întorcea acasă de la prietena lui din Turda. A lovit un bărbat care traversa drumul, prin loc nepermis, însă nu a oprit maşina.
„Poliţiştii au stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule”, a declarat Emanuela Fărcaș, IPJ Mureș.
A doua zi, tânărul a mers cu maşina la un service auto. Mecanicii au văzut urmele de lovitură şi au intrat la bănuieli. Au anunţat poliţiştii care au încercat să dea de proprietarul maşinii.
A răspuns mama tânărului care le-a spus că fiul său ar fi lovit ceva pe drum, dar nu şi-a dat seama ce. Tot femeia le-a indicat agenţilor şi locul unde s-a întâmplat nenorocirea.
Abia ieri a fost găsit trupul victimei de 48 de ani. Se pare că victima ar fi fost om al străzii. Cadavrul acestuia a fost dus la IML Târgu Mureș pentru necropsie.
Tânărul a fost reţinut pentru comiterea mai multor infracţiuni: ucidere din culpă, părăsirea locului acccidentului şi conducere fără permis.