Cluj. Emil Boc, mesaj pentru dezvoltatorul cu blocuri şi mall din Bună Ziua: „oraşul nu este pentru profit, nu mă impresionează presiunile”

Actualizat: 9 septembrie 2021, 09:25

Emil Boc i-a transmis un mesaj dezvoltatorului imobiliar din Bună Ziua care spune că proiectul său este ignorat de municipalitate.

„Am văzut că sunt presiuni, inclusiv prin mass-media. Cererei de fonduri de investiţii. Oraşul nu este pentru profit. Dacă nu s-a înţeles asta, înseamnă că am greşit oraşul. Oraşul este, în primul rând pentru oameni. Pe mine nu mă impresionează chestiile astea, cu presiuni prin mass media şi plătesc publictate”, a declarat edilul Emil Boc, citat de Ziua de Cluj.

Cluj. Emil Boc, mesaj pentru dezvoltatorul cu blocuri şi mall din Bună Ziua: "oraşul nu este pentru profit, nu mă impresionează presiunile" 1

Dezvoltatorul propune un ansamblu imobiliar cu peste 230 de apartamente, mini mall, parc şi creşă, în zona Lidl din Bună Ziua.

Nicolae Pascu, administratorul unui fond de investiții cu active de 15 milioane de euro listat la Bursa de Valori București, a adresat o scrisoare deschisă primarului Emil Boc. Este vorba despre STK Emergent, primul fond din România care dezvoltă un proiect rezidențial. Pascu îi cere primarului urgentarea avizării ansamblului imobiliar propus în cartierul Bună Ziua, care bate pasul pe loc din 2015. Omul de afaceri susține că i s-a promis că proiectul „va fi luat în considerare” după modernizarea străzii Bună Ziua, însă el a rămas în continuare blocat.

Ansamblul imobiliar propus ar urma să se dezvolte pe aproape două hectare de teren, din care 1,3 hectare vor fi donați Primăriei. Proiectul a fost gândit în baza analizelor urbanistice realizate de arhitecți și prevede construirea unui mall pe două niveluri, a două clădiri cu un total de 236 de apartamente, amenajarea unui parc de peste 5.000 de metri pătrați, construirea unei creșe.

Documentațiile de urbanism aflate în analiză în vederea obținerii PUZ și autorizării reprezintă a treia variantă, după cele din 2015 și 2018. „La fiecare dintre variantele anterioare am primit răspunsul că proiectul nostru va fi luat în considerare după modernizarea străzii Bună Ziua”. În prezent, se află în analiza Comisiei de Circulație studiul de trafic solicitat, fiind depus în noiembrie 2020 (în urmă cu peste 9 luni).

Advertisements