Foto Cluj. Un bloc de 28 de apartamente strâns lipit de o casă

Updated on iulie 22, 2021 Un alt proiect imobiliar anormal a fost descoperit pe strada Decebal din Cluj Napoca. Blocurile apar parcă peste noapte.

Pe strada Decebal se construiește un bloc cu 28 de apartamente lipit de o casă.

„Urbanism de 5 stele, Strada Decebal, un bloc P+6, între case….”,  a scris un clujean pe grupul Clujul Civic.

Foto Cluj. Un bloc de 28 de apartamente strâns lipit de o casă 1 Foto Cluj. Un bloc de 28 de apartamente strâns lipit de o casă 2

Clujenii sunt, pe bună dreptate, deranjați de modul în care se construiește în oraș.

„Incredibil! Blocuri peste blocuri și deasupra alte blocuri! Infrastructura este total nesatisfăcătoare pentru numărul uriaș de construcții răsărite peste tot în oraș! Toate aceste blocuri reprezintă de fapt locuitori în plus, de regulă oameni tineri care au copii sau urmează.

Nu tu o creșă, o grădiniță, o școală nouă! Desigur înseamnă și mașini în plus, nu tu parcări, iar circulația în oraș este deja sugrumată total. Să mai vorbim despre zonele verzi? Unde mai sunt când au acoperit orice palmă de pământ cu betoane? Nu știu cât va mai ține nebunia asta, dar orașul ăsta nu mai poate fi salvat!”, a scris altcineva.

Construcția blocului a început în 2018, dar a înaintat greu din cauza numeroaselor sesizări făcute de cei de la casă.

error: Content is protected !!