Updated on iulie 8, 2021 Un urs rănit a fost lăsat să moară pe marginea unui drum forestier pe Valea Ierii din judeţul Cluj. Poliția face cercetări în acest caz.
„Miercuri, în jurul orei 13.15, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda au fost sesizați cu privire la faptul că, în comuna Valea Ierii, la marginea unui drum forestier se află un urs rănit.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției Rurale, alături de specialiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și cei ai Serviciului Criminalistic, fiind derulate verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care animalul sălbatic a fost rănit.
Exemplarul care avea o greutate aproximativă de 100 de kilograme nu a supraviețuit, reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare transportând cadavrul animalului la USAMV Cluj-Napoca, în vederea efectuării necropsiei.
În continuare sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept, faptă prevăzută de Legea 205/2004”, transmit reprezentanții poliției, citati de turdanews.