TIFF-ul ajunge și la Florești. Locația propusă de primarul Bogdan Pivariu

Updated on mai 26, 2021 Edilul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a vorbit la ZIUA LIVE despre posibilitatea ca una dintre locațiile TIFF-ului să fie în cea mai mare comună din țară.

Pivariu spune că, începând cu 1 iunie sunt deja niște programate spectacole, acțiuni culturale și sportive care vor avea loc în comună, dar, în plan mai sunt și organizarea unor festivaluri.

Producţia australiană ''Babyteeth: Prima iubire'' a primit Trofeul "Transilvania" la Gala TIFF

„Ne dorim și chiar suntem în discuții avansate să aducem TIFF-ul și la Florești, adică în momentul în care va fi organizat, una din locații ne dorim să fie și Floreștiul. Am demarat deja discuțiile. Locația o vom stabili de comun acord, având în vedere că vor fi reguli de respectat, cred că este foarte simplu, ușor și este un loc frumos, să fie în aer liber, în parcul Poligon, unde să fie un ecran în aer liber și să fie una din locațiile festivalului”, a declarat primarul din Florești.

Bogdan Pivariu a mai afirmat că vor urma și alte evenimente sportive în perioada următoare în cea mai mare comună din țară. „Există o schimbare în tot ceea ce înseamnă viața socială, culturală și sportivă în Florești în cele ce urmează. Din păcate, s-a putut abia acum pentru că s-au mai relaxat restricțiile”, a explicat edilul comunei clujene.

error: Content is protected !!