Nu mai e la vară, e la iarnă. Un nou termen pentru finalizarea lotului 2 din A10 Sebeș-Turda

Lucrările la lotul 2 al autostrăzii Sebeș-Turda par fără sfârșit. După ce autoritățile, dar și constructorul au promis că termenul de finalizare va fi în această vară, cu 5 ani întârziere față de termenul inițial, Ministerul Transporturilor a anunțat că o nouă dată.

Deputatul PNL Cluj, Radu Moisin, a întrebat Ministerului Transporturilor despre stadiul lucrărilor pe Autostrada 10 Sebeș-Turda.

Nu mai e la vară, e la iarnă. Un nou termen pentru finalizarea lotului 2 din A10 Sebeș-Turda 1

Răspunsul ministerului pentru finalizarea lucrării a fost sfârșitul anului 2021.

”În acest moment, lotul 2 este terminat în proporție de 82,29%. Astfel, ambele loturi (1 și 2) urmează să fie finalizate până la sfârșitul anului 2021, conform Programelor de Execuție. De asemenea, și nodul rutier Sebeș urmează să fie dat în trafic în totalitate”, se arată în răspunsul Ministerului.

În urmă cu doar o lună, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a transmis în urma unei interpelări făcute de deputatul PNL de Alba, Florin Roman, că circulaţia ar urma să fie deschisă în luna august 2021.

Pe lotul doi care măsoară 24,25 (17+000 – 41+250) kilometri, lucrează Asocierea Aktor Tehnical Societe Anonyme (Aktor S.A.) – SC Euro Construct Trading 98 SRL. Valoare proiect este de 549,33 mil, lei fără TVA, iar data începerii lucrărilor a fost 2 decembrie 2014.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

Atunci când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați aici serviciile personale de cookie-uri.

Unclassified cookies are cookies that we are in the process of classifying, together with the providers of individual cookies.

Use Loco Translate to change Text for custom Code

Decline all Services
Accept all Services
error: Content is protected !!