Cluj: O mamă şi-a atacat copiii cu cuţitul, pentru ca mai apoi să se înjunghie

Updated on aprilie 22, 2021 Un incident grav a avut loc aseară. O mamă și-a atacat copii cu cuțitul, pentru ca mai apoi să se înjunghie. Incidentul grav a avut loc în comuna Bobâlna din județul Cluj.

Femeia ar fi făcut acest gest pentru a se răzbuna pe socrul ei, pe care a dat vina pentru cele întâmplate.

Cluj: O mamă şi-a atacat copiii cu cuţitul, pentru ca mai apoi să se înjunghie 1

Mama i-ar fi înjunghiat pe cei mici, în condiţiile în care era un conflict mai vechi între ea şi socrul acesteia. Pentru a se răzbuna, ar fi recurs la cumplitul gest.

Femeia este acum cercetată pentru tentativă de omor. Copiii au recunoscut în cele din urmă cele întâmplate. În plus, mai mulţi săteni confirmă că s-au aflat cu bunicul copiilor la stână toată ziua, neavând cum să fie el autorul, transmite observatornews.ro.

Deşi a ajuns direct pe masa de operaţii, starea femeii este stabilă, spun medicii. A suferit multiple leziuni înjunghiate, atât în zona abdomenului, cât şi în zona cervicală, în zona cefei, dar a avut noroc şi nu i-au fost atinse organe vitale. Cei doi copii de 6, respectiv 8 ani au suferit tăieturi superficiale, dar chiar şi aşa au rămas pe secţia de pediatrie a Spitalului din Dej.

Cea care a sunat la 112 a fost chiar femeia care a spus că în gospodăria lor a izbucnit un conflict şi că ar fi nevoie de intervenţia poliţiştilor. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului cât de repede au putut, dar când au ajuns acolo, mama şi cei doi copii erau deja răniţi.

Aflată în stare de ebrietate, femeia le-a spus poliţiştilor că cel care a comis fapta este chiar socrul ei, însă bărbatul care a ajuns mai târziu acasă spune că nu ştie despre ce este vorba şi că toată ziua a fost prins cu treabă la o stână din localitate. Acesta a fost audiat întreaga noapte pentru că oamenii legii încearcă să stabilească ce s-a întâmplat.

error: Content is protected !!