(Video) Noi imagini cu lucrările la Autostrada Transilvania. „Filmarea începe de la granița dintre județele Cluj si Sălaj, lângă Sâncraiu Almașului, si continuă spre nord”

Updated on aprilie 16, 2021 Asociația Pro Infrastructură a publicat noi imagini cu lucrările de la Autostrada Transilvania din județul Sălaj.

„Începe șantierul autostrăzii A3 în județul Sălaj! Lotul Zimbor – Poarta Sălajului a fost atribuit constructorului UMB în 26 iunie 2020. Este un sector de drum dificil de realizat dar spectaculos, unde vom vedea consolidări de teren, multiple viaducte cu distanța dintre piloni de 90 metri; estimăm perioada de execuție 3 ani”, a transmis asociația.

(Video) Noi imagini cu lucrările la Autostrada Transilvania. „Filmarea începe de la granița dintre județele Cluj si Sălaj, lângă Sâncraiu Almașului, si continuă spre nord” 1

„Filmarea începe de la granița dintre județele Cluj si Sălaj, lângă Sâncraiu Almașului, si continuă spre nord intersectându-se cu drumul imperial roman vechi de 2000 de ani, unde e prevăzut un nod rutier în dreptul castrului Optatiana. La capătul lotului va fi un nod temporar (Poarta Sălajului), până la darea in trafic a viitorului tunel Meseș”, au mai transmis aceștia.

În imagini se vede cum UMB pregătește terenul în așteptarea Autorizației de construire, urmând ca într-o luna-două, să înceapă execuția propriu-zisă a lotului.

error: Content is protected !!