Updated on noiembrie 22, 2020 Simona Halep spune că a doua parte a anului a fost ciudată pentru ea. Tenismena și-a expus planurile pentru 2021 și spune că se va concentra pe Jocurile Olimpice de la Tokyo.
„A doua parte a anului a fost destul de ciudată, dar foarte bună pentru mine. M-am pregătit foarte bine fizic şi s-a văzut mult la meciurile pe care le-am avut după ce am ieşit din carantină.
Mental nu a fost uşor pentru că au fost foarte multe restricţii. A trebuit să stăm în hotel foarte mult, dar m-am adaptat destul de bine. La Paris, domnişoara (n.r. – Iga Swiatek) a jucat foarte bine,extraordinar pot să spun, a fost meritul ei, cred că mental a fost foarte dezinvoltă, a făcut un lucru remarcabil.
În 2021, mă voi concentra exclusiv pe JO, este cel mai mare eveniment. Nu ştiu cum va fi deplasarea în Austalia, vom vedea ceva fi cu FedCup, voi decide apoi cu antrenorii mei”, a declarat Halep, citată de stiripesurse.ro.
Simona mai spune că așteaptă și revenirea la Cluj, acolo unde va juca în FedCup contra Italiei.
„Mereu am jucat la FedCup cu tot sufletul, când nu am jucat a fost pe fondul unei oboseli şi am considerat că o altă jucătoare ar face treabă mai bună.
Nu ştiu ceva fi în februarie, dar faptul că vom juca acasă, la Cluj, cu Italia, chiar dacă fără spectatori, este un plus pentru noi”, a declarat Halep