100 DE MILIOANE DE LEI. Asta e valoarea prejudiciului cauzat de tăierile ilegale de lemne doar pe raza câtorva localități din Munții Apuseni, spune senatorul Mihai Goțiu.
Potrivit acestuia, este vorba doar de tăierile ilegale DESCOPERITE oficial!
„Potrivit unui răspuns pe care l-am primit de la Garda Forestieră Cluj, controalele efectuate de ITRSV şi, ulterior, Garda Forestieră, între anii 2013 şi 2019, în pădurile gestionate de ocoale private şi de stat în localităţi din judeţele Alba şi Cluj, au constatat dispariţia ilegală a unui volum de 570.000 de mc de lemn.
Adică, aproximativ 95.000 de mc în fiecare an. Pentru a înţelege mai exact dimensiunea hoţiei, la un volum de 30 mc/transport (adică un TIR foarte bine încărcat), asta se traduce printr-o medie de aproximativ 3.100 de transporturi ilegale pe an.
Altfel spus, în fiecare zi lucrătoare, inclusiv sâmbăta, timp de şase ani (!), din pădurile din zonă au plecat cel puţin câte 10 TIR-uri pline cu lemne tăiate ilegal. Cum credeţi că ar fi putut fi posibilă o activitate infracţională atât de amplă fără complicitatea unor autorităţi locale, pornind de la primari până la poliţişti, mai mici ori mai mari în grad?
Cum să-ţi treacă pe uliţă, zi după zi, în fiecare zi, cel puţin zece TIR-uri cu lemne tăiate ilegal, vreme de 6 (şase) ani şi să nu fie oprit fenomenul?”, a scris Mihai Goțiu.


