Orban, despre numărul mare de infectări. „Nu putem compara un județ precum Cluj cu unul ca Giurgiu”

Updated on octombrie 30, 2020 Premierul a explicat de ce există o discrepanță a numărului de testări pentru coronavirus între județe. Ludovic Orban spune că testele s-au realizat potrivit definiției de caz și că nu putem compara un județ precum Cluj cu unul ca Giurgiu.

„S-a testat pe baza definiţiei de caz. Am văzut articolele scrise de unii jurnalişti… S-a testat cât s-a cerut, nu există întârzieri în ceea ce priveşte testările, care s-au făcut pe baza definiţiei de caz.

Orban, despre numărul mare de infectări. „Nu putem compara un județ precum Cluj cu unul ca Giurgiu” 1

Mai mult decât atât, după emiterea ordonanţei de urgenţă, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, cred că a şi fost publicat ordinul în Monitorul Oficial privind modalitatea şi termenul de anunţare a rezultatului după prelevarea exudatului nazofaringian”, a declarat premierul Ludovic Orban, citat de gandul.ro.

Premierul a precizat că este firesc ca județele cu mai mare populație să aibă mai multe teste efectuate. Nu poți compara judeţul Cluj, „şi ca număr de populaţie, şi ca mediu urban”, cu judeţul Giurgiu, spune premierul.

Un alt factor care arată testări puține în unele județe este faptul că oamenii își pot face teste în altă zonă decât în cea în care locuiesc.

„Pe de altă parte, nu eşti obligat să îţi faci testul neapărat în judeţul în care locuieşti. Pot să vă spun, nu am acum procentul, dar la centrele de testare din Bucureşti e un procent însemnat de persoane, de cetăţeni români care se testează şi care nu au domiciliul în Bucureşti.

Acelaşi lucru e valabil şi la Cluj, sunt convins. Nu e obligatoriu să te testezi în judeţul tău, cei din Giurgiu, de exemplu, foarte mulţi lucrează în Bucureşti. Ei se pot testa în Bucureşti şi sunt convins că avem mulţi giurgiuveni care s-au testat”, a mai spus Orban.

error: Content is protected !!