Aeroport Cluj: Investiție de 73 de milioane de lei pentru o nouă cale de rulare

Updated on septembrie 17, 2020 eroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță începerea lucrărilor de construcție la noua cale de rulare paralelă cu pista.

Lucrările la noua cale de rulare se vor desfășura în 2 etape, termenul de execuție pentru prima etapă fiind de 5 luni, iar în etapa a doua lucrările vor fi finalizate în 4 luni. 50% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului este din fonduri europene, iar restul de 50 % este contribuția financiară a Aeroportului Internațional Cluj.

Aeroport Cluj: Investiție de 73 de milioane de lei pentru o nouă cale de rulare 1

Prin construirea unei căi de rulare, în acord cu obiectivele de protecție a mediului, proiectul va contribui la obiectivele de creștere a accesibilității și mobilității regionale, prin asigurarea infrastructurii necesare deservirii operațiunilor la sol în condiții de siguranță și într-un timp redus.

Noua cale de rulare va determina o fluidizare a mișcărilor aeronavelor la sol și a echipamentelor de handling, ceea ce va conduce la optimizarea timpilor pentru efectuarea operațiunilor de la sol în condiții de siguranță și securitate crescute, asigurând-se de asemenea, cadrul optim pentru creșterea numărului de frecvențe de operare, introducerea de noi destinații și implicit, creșterea traficului de pasageri și a traficului de marfă pe Aeroportul Internațional Cluj.

Proiectul „Cale de rulare paralelă cu pista” – cod SMIS 2014+ 125198 este cofinanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

error: Content is protected !!