Tudor Giurgiu, președintele TIFF: ‘Colectiv’ va fi primul documentar românesc care va fi nominalizat la Oscar”

(Last Updated On: August 2, 2020)

Președintele Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) Cluj-Napoca, Tudor Giurgiu, anunță că filmul „Colectiv” va fi anul viitor primul documentar românesc nominalizat la premiile Oscar

„Vă atrag atenția dacă nu ați văzut filmul documentar românesc ‘Colectiv’, vi-l recomand să-l vedeți. Va fi o proiecție specială săptămâna viitoare, va veni întreaga echipă. Sunt absolut convins că, la anul, ‘Colectiv’ va fi primul documentar românesc care va fi nominalizat la Oscar”, a spus Giurgiu, citat de stiripesurse.ro.

Tudor Giurgiu, președintele TIFF: 'Colectiv' va fi primul documentar românesc care va fi nominalizat la Oscar” 1

Acesta a subliniat că filmul are o campanie extrem de puternică în SUA, fiind un documentar „puternic” care nu trebuie ratat.

Colectiv este un film documentar din 2020 regizat de Alexander Nanau. Acesta urmărește o investigație a unor jurnaliști de la Gazeta Sporturilor despre corupția din sistemul de sănătate românesc care a cauzat dezastrul de la clubul Colectiv.