Updated on iulie 13, 2020 Primarul Clujului, Emil Boc, a solicitat, în Comitetul European al Regiunilor, finanţare europeană pentru proiectele de tren metropolitan şi metrou.
Fondurile europene sunt unica şansă a Clujului de a avea metrou, având în vedere costurile care se ridică la nivelul miliardelor de euro.
„Am susţinut, alături de mai mulţi primari din oraşe importante din Uniunea Europeană, în cadrul dezbaterii Raportului “Challenges for public transport in cities and metropolitan regions”, finanţarea europeană consistentă a proiectelor viitoare de mobilitate europeană bazate pe tren metropolitan şi metrou. Decizia Comitetului European al Regiunilor va fi comunicată Parlamentului European şi Consiliului European, instituţii care au competenţă decizionala finală în ceea ce priveşte aprobarea susţinerii financiare începând cu anul 2021”, a transmis primarul, citat de adevarul.ro.
„Pandemia va trece (sperăm cât mai repede) şi trebuie extinse modalităţile alternative la transportul cu maşina: este vorba despre mobilitatea nepoluantă – verde – bazată pe autobuze electrice, tramvai, troleibuze, tren metropolitan, metrou. În acest fel se va recâştigă rapid încrederea oamenilor în transportul public şi sănătatea noastră va fi mai bine protejată.
Primăria Cluj-Napoca lucrează în acest moment la pregătirea implementării a două proiecte de mobilitate verde, nepoluantă: tren metropolitan şi metrou. Cu sprijin financiar european, întrucât răspund priorităţilor strategice ale Uniunii Europene, aceste proiecte vor putea fi implementate începând cu exerciţiul financiar 2021-2027”, a mai precizat primarul Clujului.