Updated on iunie 11, 2020 Județul Cluj este sub cod galben de vijelii, ploi torențiale și grindină după ce meteorologii au prelungit până sâmbătă avertizarea de cod galben.
De altfel, aceștia spun că până luni trebuie să ne așteptăm și la avertizări nowcasting Cod portocaliu pentru anumite zone.
Potrivit ultimei informări ANM, codul galben se extinde până sâmbătă la ora 10.00 și cuprinde toată țara.
Pe arii relativ extinse vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii, informează digi24.ro.
Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp. Până la jumătatea săptămânii viitoare gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării.