Mihai Goţiu: Legea de înființare a DNA-ul Pădurilor a primit astăzi raport favorabil și în Comisia Juridică de la Senat. Mai e de trecut un singur hop: votul în plen

Updated on iunie 3, 2020 Senatorul clujean Mihai Goţiu anunță că legea de înființare a DNA-ul Pădurilor a primit astăzi ultimul aviz. Urmează votul în plen și apoi promulgarea legii de către președintele Iohannis.

Mihai Goţiu: „ALERTĂ: DECIZIE EXTRAORDINARĂ PENTRU PĂDURILE, APELE ȘI AERUL ROMÂNIEI: în această dimineață, legea de înființare a DNA-ul Pădurilor a primit raport favorabil și în Comisia Juridică de la Senat! Mai e de trecut un singur hop: votul în plen.

Mihai Goţiu: Legea de înființare a DNA-ul Pădurilor a primit astăzi raport favorabil și în Comisia Juridică de la Senat. Mai e de trecut un singur hop: votul în plen 1

Proiectul legislativ, pe care l-am inițiat împreună cu colegii din USR, de înființare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu (DIIM, numită și DNA-ul Pădurilor) e la un (foarte, foarte, foarte) mic pas de a deveni realitate.

După raportul favorabil, de ieri, din Comisia pentru Mediu (6 voturi ”pentru”, unul ”împotrivă”), în această dimineață, Comisia Juridică din Senat a adoptat un raport similar (cu 10 voturi ”pentru” și o abținere – e pentru prima dată când și reprezentanții PNL au votat ”pentru”, după ce la Camera Deputaților s-au abținut, iar în celelate comisii au fost ”împotrivă” sau s-au abținut, și după ce Guvernul PNL s-a opus, în mod constant, prin reprezentanții săi, înființării DIIM; singura abținere de astăzi a fost din partea unui senator UDMR).

Reprogramarea plenului Senatului, astăzi, de la ora 14.00 (cum au fost săptămânile trecute) la ora 11.00, nu a mai permis includerea acestei propuneri legislative pe ordinea de zi. Astfel, votul final, va fi dat în plenul de săptămâna viitoare (cel mai probabil marți, 8 iunie).

Mihai Goţiu: Legea de înființare a DNA-ul Pădurilor a primit astăzi raport favorabil și în Comisia Juridică de la Senat. Mai e de trecut un singur hop: votul în plen 2

Rămânem vigilenți până la ultimul vot – știu (și știm) cât de lungi tentaculele Mafiei Pădurilor, a Deșeurilor ori Apelor, inclusiv în Parlament, dar le vom reteza, unul după altul. ADOPTAREA ACESTEI LEGI AR FI CEA MAI IMPORTANTĂ VICTORIE PENTRU MEDIU DIN ACTUALA LEGISLATURĂ. Atenție, însă, doar această lege nu va fi suficientă – va trebui să luptăm pentru implementarea ei, precum și pentru adoptarea celorlalte legi și măsuri de necesare pentru protejarea reală a pădurilor, apelor și aerului din România.

E un drum lung, am parcurs doar o parte din el, dar nu pot să nu-mi manifest, astăzi, optimismul. O asemenea lege n-ar fi avut absolut nicio șansă, absolut niciuna, în urmă cu doar trei ani, când am ajuns în Parlament, ca să nu mă refer la anul 2015, când am ieșit în stradă alături de mii de alți cetățeni care au protestat pentru salvarea pădurilor.

Au fost multe lupte duse la baionetă, în Parlament, pentru a schimba mentalitățile colegilor din alte partide cu privire la protecția mediului, dar am rezistat, chiar dacă eram în minoritate. Și n-am fi reușit să ducem această bătălie fără sprijinul și implicarea multora dintre voi. Mesajele voastre, petițiile civice, sesizările, protestele din stradă (cum a fost Marșul pentru Păduri, din toamnă), comentariile voastre ne-au dat forța să mergem mai departe și, mai ales, au pus presiunea legitimă și necesară și pe celelalte partide.

Tuturor celor care v-ați implicat într-un fel sau altul (uneori chiar și printr-un simplu share) vă mulțumesc! Cât timp rămânem și luptăm împreună, vocea noastră nu poate fi ignorată!

Le mulțumesc și colegilor din USR, din Parlament, din departamentul de comunicare și tuturor membrilor care au pus umărul și au sprijinit această inițiativă.

Cu voia voastră, cei din urmă pe listă 🙂 , co-inițiatorii din comisiile pentru Mediu și Juridică din Parlament: George Dircă, Stelian Ion, Silviu Dehelean, Cornel Zainea, Daniel Popescu, Allen Coliban și Mihai Goțiu”.

error: Content is protected !!