Poliția Cluj: De la sfârșitul lunii vor fi amenzi mai mari pentru muzica dată tare în blocuri

Updated on ianuarie 9, 2020 De la sfârșitul acestei luni amenzile pentru cei care fac gălăgie vor fi mai mari. Sancțiunea va crește de la 2000 la 3000 de lei, anunță IPJ Cluj.

„,,Trimiteți pe cineva să amendeze frigul ăsta!”❄ – ultimul mesaj primit de la un tânăr cu inițiativă cetățenească!

Dacă pentru acest gen de sesizări încă nu avem un set clar de măsuri 😊, pentru solicitări de genul ,,Trimiteți pe cineva să-i amendeze pe gălăgioșii de alături” 🎶sunt reglementări clare…

Poliția Cluj: De la sfârșitul lunii vor fi amenzi mai mari pentru muzica dată tare în blocuri 1

Ba mai mult, de la sfârșitul lunii vor fi amenzi mai mari pentru cei care tulbură ordinea și liniștea publică, conform Legii nr. 192 din 2019.

Conform legii menționate, care va intra în vigoare în 26 ianuarie, organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban va fi sancționată, din ianuarie 2020, cu amendă de la 2000 la 3000 lei.

Repetarea contravenției în decurs de 24 de ore de la constatarea primei fapte, se sancționează cu amendă de la 3000 la 6000 lei sau prestarea a 100-150 de ore de activități în folosul comunității”, au scris polițiștii clujeni pe Facebook.

error: Content is protected !!